BCR va asista cinci tranzacţii de achiziţii, de cel puţin 250 milioane euro

30 09. 2013
bcr_4_84124900_86389000_37773300

„Avem în curs de realizare cinci tranzacţii private de tip M&A (fuziuni şi achiziţii, n.r.), iar valoarea acestora este probabil să fie de peste 250 milioane de euro. Toţi actorii sunt lideri de piaţă în sectorul lor„, a declarat Matei Filipidescu, şeful Direcţiei de Corporate Finance & Investment banking al BCR.

Două dintre cele cinci tranzacţii ar trebui să se concretizeze la începutul anului viitor.

Cele cinci companii locale sunt vânate atât de potenţiali cumpărători străini, care vizează achiziţia unor companii locale, cât şi de companii româneşti,  a spus Matei Filipidescu. În joc sunt şi fonduri de investiţii de tip private equity.

Activitatea de corporate finance şi Investment banking din BCR a înregistrat o schimbare majoră de abordare. Până nu demult operam oportunist, ca toată lumea de pe piaţă, ţintând tranzacţiile în primul rând. Acum ne interesează să mergem alături de client, să-i oferim consultanţă privind diferitele căi de finanţare a dezvoltării afacerii şi, atunci când va fi cazul, să facem şi tranzacţia. Avem doi sau trei clienţi pe care îi consiliem ştiind bine că nu vom beneficia de vreo tranzacţie în următorii doi – trei ani“, a explicat directorul BCR. 

Valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România s-a dublat anul trecut, la 788 milioane dolari, deşi numărul trazacţiilor s-a redus faţă de 2011, potrivit unui anunţ din luna februarie al Ernst & Young România, citat de Mediafax. Piaţa va creşte în acest an, în special ca urmare a privatizărilor, ca şi în sectorul financiar şi energie regenerabilă, potrivit companiei de audit şi consultanţă citate.

Piaţa de M&A este pe cale să se relanseze, preţurile negociindu-se mai uşor. 

Valoarea unei companii este dată de perspectivele sale de viitor. Perspectivele se pot doar estima şi atunci, ca investitor, prefer să intru ieftin ca să mă asigur că nu dau greş. Punctul de vedere al antreprenorului este altul: «Staţi puţin, de cinci ani avem criză, iar eu nu numai că am supravieţuit, dar sunt un campion, am o piaţă, am un produs, nu sunt îndatorat, am perspective de creştere, deci merit un premium (primă, un preţ mai mare -n.r.)»”, a explicat Filipidescu formarea preţurilor companiilor.

Matei Filipidescu a preluat conducerea Departamentului Corporate Finance & Investment Banking din BCR în vara anului trecut. Filipidescu lucrează din 2006, la Bucureşti şi la Viena,  în investment banking şi consultanţă de management, iar la BCR din 2011.

Banca Comercială Română, membră a Erste Group, este cel mai important grup financiar din România, cu active de peste 16 miliarde euro.

Articol în curs de completare