Rezultate parţiale BEC: Prezenţă la referendum – 46,23%, 87,52% au votat „DA”

Economica.net
29 07. 2012
vot_1_03582600

14:00 
Preşedintele BEC, Gabriela Bogasiu, a declarat că informaţiile prezentate sunt pentru ora 13.30, după centralizarea datelor înscrise în procesele-verbale primite şi validate din 18.544 de secţii din 18.548, adică 99,97% din secţii.

Ea a adăugat că numărul participanţilor a fost de 8.455.336, ceea ce reprezintă 46,23%.

Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA” este de 7.400.508, adică 87,52%, iar cele de la răspunsul „NU” – 943.031 – 11,15%, iar 111.797 au fost voturi nule, reprezentând 1,32%.

Gabriela Bogasiu a spus că BEC nu va mai face comunicări privind rezultatele parţiale, ci va prezenta rezultatele finale miercuri.

 

10:00 Astfel, prezenţa la vot la referendumul de suspendare a preşedintelui Traian Băsescu a fost de 46,13%, după numărarea a 97,52% din voturi, conform datelor comunicate de Biroul Electoral Central la ora 10.

Participarea la referendum a fost de 46,13%, iar dintre alegători, 87,55% au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu, a anunţat BEC, după centralizarea datelor din 97,52% din secţiile de votare

Potrivit datelor prezentate de preşedintele Biroului Electoral Central, Gabriela Bogasiu, până la ora 9.30 au fost centralizate rezultatele din 18.089 de secţii de votatre reprezentând 97,52 la sută din totalul de 18.548 de secţii.

Din cele 17.984.621 de persoane înscrise în listele electorale, au participat la referendum 8.297.135, reprezentând 46,13 la sută.

Numărul voturilor valabil exprimate la întrebarea „DA” privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu a fost de 7.264.819, reprezentând 87,55 la sută. Alţi 923.147 de votanţi au spus „NU”, reprezentând 11,12 la sută dintre cei care s-au prezentat dunminică la urne.

Potrivit datelor prezentate de preşedintele BEC, 109.169 voturi au fost nule, reprezentând 1,31 la sută din totalul voturilor.

Gabriela Bogasiu a precizat că datele prezentate includ şi situaţia din 281 din cel 306 secţii de votare din străinătate.

Biroul Electoral Central va anunţa următoarele rezultatele parţiale ale referendumului naţional privind demiterea preşedintelui la orele 14.00 şi 19.00.

Datele prezentate de  Biroul Electoral Central la ora 00.30 indicau o prezenţă la nivel naţional de 45,92%.

Astfel, în mediul urban se înregistra o prezenţă de 41,76%, în timp ce prezenţa în mediul rural era de 51,61%.

Judeţele cu cea mai mare prezenţă la vot sunt: Olt – 74,71%, Mehedinţi – 70,46%, Teleorman – 70,16%, Giurgiu – 60,67% şi Vâlcea – 60,44%.

Judeţele cu cea mai redusă prezenţă la vot sunt: Harghita – 11,56%, Covasna – 20,6%, Satu Mare – 28,23%, Mureş – 33,96% şi Arad – 34,99%.

În celelalte judeţe s-au înregistrat următoarele prezenţe: Ilfov – 60,14%; Constanţa – 58,23%; Vrancea – 55,48%; Botoşani – 54,85%; Călăraşi – 54,65%; Gorj – 54,35%; Argeş – 54,18%; Buzău – 54,14%; Dolj – 53,82%; Dâmboviţa – 52,67%; Caraş-Severin – 50,85%; Hunedoara – 50,53%; Ialomiţa – 50,19%; Brăila – 49,98%; Prahova – 48,79%; Neamţ – 46,46%; Vaslui – 45,97%; Galaţi – 44,56%; Bacău – 44,49%; Iaşi – 43,38%; Suceava – 42,55%; Braşov – 41,77%; Tulcea – 41,55%; Sălaj – 40,09%; Bihor – 37,83%; Sibiu – 37,39%; Alba – 37,00%; Maramureş – 36,57%; Bistriţa-Năsăud – 35,56%; Timiş – 35,06%; Cluj – 34,99%, iar în Municipiul Bucureşti – 40,04%.

Estimarea a fost făcută pe baza datelor din 2.889 de secţii de votare, cu o marjă de eroare de +/- 3%.

Citeşte şi Ce a spus Băsescu după primele rezultate de la referendum

                Presa internaţională preia primele rezultate ale exit-poll-urilor de la referendum

BEC anunţă luni rezultatele parţiale ale referendumului la orele 10.00, 14.00 şi 19.00

Biroul Electoral Central va anunţa, luni, rezultatele parţiale ale referendumului naţional privind demiterea preşedintelui la orele 10.00, 14.00 şi 19.00.

„BEC va aduce la cunoştinţă publică rezultatele parţiale ale referendumului naţional la 10.00, 14.00 şi 19.00”, a precizat preşedintele Biroului Electoral Central, Gabriela Bogasiu.

 

Exit-poll-uri: Marea majoritate a alegătorilor au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu