Becali a bătut palma cu Udrea. Va susţine candidatul PDL la Primăria Generală
Gigi Becali a estimat că sprijinul PNG vizează doar colaborarea la nivelul Capitalei. Becali a evitat să spună numele candidatului PDL.
„Dacă aşa au hotărât aliaţii mei, nu pot să vă spun numele. E o surpriză care poate aduce 7-8% în plus. Nu mai sunt eu comandantul. Când eram eu comandantul, făceam ce vroiam”, a declarat Becali.
Liderul PNG s-a mărginit să spună că este un membru marcant al PDL şi a precizat că l-ar fi preferat totuşi pe Liviu Negoiţă. Becali a infirmat totuşi că ar fi vorba de europarlamentarul Cristian Preda.
„Dacă e Preda, eu plec acasă. Eu nu merg la pierzanie. Ce să câştige Preda, ce să facă el? Preda face 2%”, a estimat preşedintele PNG.
Gigi Becali şi-a arătat din nou disponibilitatea ca PNG să intre în Mişcarea Populară, însă Udrea i-a spus că o decizie se va lua doar după o discuţie în cadrul conducerii PDL.
„Oamenii care cunosc politică ştiu că au nevoie de oameni care aduc voturi, care au o voce ascultată de populaţie. Sîă fii fraier să nu-l atragi pe Becali şi PNG care are 5-6%, fără să mă chinui prea mult (…) Până acum am avut doar câţiva haiduci cu mine. Ia închipuiţi-vă o mişcare în care Becali pleacă la război, cu o armată mare în spate, cum au partidele astea mari! Vă daţi seama?„, a declarat Becali adăugând că el este capabil să aducă USL de la 60% la 27%.
Întrebat cum comentează opiniile din PDL potrivit cărora PNG nu ar trebui inclus în Mişcarea Populară, Becali a avut remarci virulente la adresa lui Theodor Paleologu şi Cristian Preda.
„Acei oameni sunt oameni care nu au făcut nimic în viaţă, nici în politică. Iar preşedintele Traian Băsescu şi oamenii capabili din PDL îşi dau seama că nu au nevoie de un om care citeşte două cărţi şi care nu-l ascultă nimeni la televizor când spune el ce a învăţat din cărţile alea (…) Nu poate nici… Cum îl cheamă pe ăla care vorbeşte cu „r”… Paleologu, nici Cristian Preda într-o luptă nici cât negrul de sub unghia mea. Şi asta nu cred că nu ştie un animal politic care se numeşte preşedintele Băsescu. Ce nevoie să ai de Paleologu? Du-te, tată, citeşte două-trei cărţi, vină la televizor şi rârâieşte-te cât vrei tu!„, a comentat patronul Stelei.
Cât priveşte cariera sa personală în politică, Becali a exclus o candidatură în ţară preferând să candideze din nou la Parlamentul European. „Eu sunt deputat pentru întreaga Uniune Europeană, pentru jumătate de miliard de oameni. Ce să fac, să vin de la 500 de milioane la 20 de milioane? Tu ce-ai vrea să ai la dispoziţie 27.000 de euro pe lună sau să vii în Parlamentul României la 800 de euro pe lună”, s-a adresat Becali unei jurnaliste.