BEI acordă BRD un credit de 100 milioane euro pentru IMM-uri şi companiile medii din România
Fondurile BEI vor fi folosite pentru a finanţa proiectele promovate de IMM-uri (companii cu până la 250 de angajaţi), corporaţii medii (cu până la 3.000 de angajaţi) şi entităţi din sectorul public, precum şi pe cele ale altor tipuri de agenţi economici privaţi din România.
„Sprijinirea finanţării proiectelor implementate în special de IMM-uri şi corporaţiile medii este un obiectiv – cheie al BEI în România, pentru că IMM-urile şi sectorul corporaţiilor medii reprezintă un motor de creştere şi de inovare. Prin cooperarea cu BRD, partener tradiţional al BEI în România, BEI se asigură că beneficiile creditării în condiţii favorabile ajung la companiile eligibile”, a declarat într-un comunicat Mihai Tănăsescu, vicepreşedintele BEI responsabil cu operaţiunile de creditare în România.
Acest credit este acordat în cadrul Planului Comun de Acţiune al Instituţiilor Financiare Internaţionale pentru Europa Centrală şi de Sud-Est, care se concentrează pe asigurarea unui acces mai bun la finanţare pe termen lung pentru IMM-urile europene, cu scopul de a le ajuta să depăşească efectele crizei financiare.
Fondurile vor sprijini creşterea prin încurajarea restructurării, consolidării şi diversificării economice, precum şi prin îmbunătăţirea competitivităţii pe termen lung prin facilitarea accesului la credite pe termen lung.
„BRD crede că România este pe drumul cel bun către regăsirea performanţei economice şi doreşte să sprijine companiile româneşti prin intermediul profesionalismului şi implicării sale în economia reală. Suntem conştienţi de importanţa vitală a IMM-urilor şi corporaţiilor medii pentru structura economică a ţării şi pentru dezvoltarea ei viitoare. De aceea oferim produse adaptate şi întreaga noastră expertiză companiilor care doresc să atingă, prin inovare, performanţa în afaceri. Creditarea este de o importanţă crucială pentru o ţară care îşi doreşte să aibă o creştere semnificativă, iar noi suntem cu siguranţă în măsură să contribuim la progresul României”, a declarat Philippe Lhotte, preşedinte – director general al BRD.
Incluzând şi actualul împrumut, BEI a acordat deja BRD patru linii de credit cu o valoare totală de 230 milioane euro, consumate în totalitate.
În ultimii cinci ani, BEI a acordat linii de credit în valoare de 800 milioane euro băncilor şi companiilor de leasing din România, reţeaua locală de intermediari ai băncii cuprinzând 11 instituţii financiare active.