BEI împrumută Poloniei suma record de 5,5 mld.euro pentru drumuri şi centrale energetice

Economica.net
07 03. 2013
money-euro_00250933_34767700

BEI a acordat anul trecut Poloniei credite de 4,4 miliarde de euro, contribuind la reabilitarea unei autostrăzi între Varşovia şi Vroklav şi la modernizarea unor reţele de distribuţie a electricităţii. Anul trecut, Polonia a atras jumătate din împrumuturile acordate de BEI celor 12 state nou intrate în Uniunea Europeană, potrivit instituţiei financiare.

Finanţarea se va menţine anul viitor la nivelul celei din 2013, a declarat joi vicepreşedintele BEI, Anton Rop, într-o conferinţă de presă.

Împrumuturile acordate Poloniei pentru proiectele în domeniul energiei, care au reprezentat 13% din total în 2012, aproape se vor dubla, la circa 1 miliard de euro, a arătat Rop.

BEI, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare şi Banca Mondială au anunţat în noiembrie anul trecut că vor susţine statele est-europene cu finanţări de 30 de miliarde de euro, în următorii doi ani, pentru a le proteja de criza din zona euro.