BEI raportează finanțări record pentru economia României în 2023, de 4,1 miliarde de euro (aproximativ 1,3% din PIB)

Președintele Grupului Băncii Europene de Investiții (BEI), Nadia Calviño (foto), s-a întâlnit azi cu conducerea politică a României pentru a discuta despre prioritățile de finanțare viitoare și despre obiectivele de investiții care să stimuleze dezvoltarea. informează instituția prin intermediul unui comunicat de presă.
Ion Dobreanu - vin, 08 mart. 2024, 17:52
BEI raportează finanțări record pentru economia României în 2023, de 4,1 miliarde de euro (aproximativ 1,3% din PIB)

România s-a aflat printre principalii beneficiari ai sprijinului Grupului BEI în 2023, raportat la dimensiunea economiei sale. Astfel, anul trecut angajamentele financiare au atins o valoare record de 4,1 miliarde de euro, ceea ce reprezintă aproximativ 1,3 % din Produsul Intern Brut al României.

Întâlnirile de la București au loc după două luni de discuții intense între Nadia Calviño și acționarii Băncii și celelalte părți interesate, timp în care ea a vizitat mai multe capitale și a făcut schimb de opinii cu șefi de guverne și cu miniștri.

„Rămânem pe deplin angajați să ne mobilizăm resursele acolo unde este cea mai mare nevoie de ele, sprijinind dezvoltarea țării și abordând prioritățile-cheie”, a declarat Nadia Calviño.

„București este o oprire importantă în vizitele mele din toate capitalele europene, pentru a mă întâlni și a colabora cu acționarii noștri, guvernele Uniunii Europene. Mă bucur să pot face schimb de opinii și cu partenerii din Guvernul României, cu Președintele, Prim-Ministrul și ministrul finanțelor. 2023 a fost un an record pentru finanțarea Grupului BEI acordată proiectelor României, proiecte care aduc beneficii concrete pentru întreprinderi și gospodării și am agreat să adâncim încă și mai mult cooperarea noastră”, a mai precizat ea.

Președintele BEI s-a întâlnit cu Klaus Iohannis, cu prim-ministrul Ion-Marcel Ciolacu și cu ministrul finanțelor Marcel-Ioan Boloș, pentru a discuta modalitățile în care Grupul BEI poate sprijini în continuare țara prin investiții strategice. Atât prim-ministrul Ciolacu, cât și ministrul Boloș sunt de acord că Grupul BEI și Guvernul României pot colabora și mai strâns, în special pentru priorități precum infrastructura, locurile de muncă și competențele, sănătatea și tranziția verde, care asigură competitivitatea și reziliența economică în Europa.

„România va continua să-și consolideze parteneriatul cu Grupul Băncii Europene de Investiții pentru implementarea reformelor și investițiilor majore, susținând proiecte strategice în agricultură, infrastructură, educație și sănătate. Ne bazăm pe BEI pentru diversificarea produselor financiare și pentru implicarea în finanțarea sectorului privat. Prin colaborarea continuă, ne propunem să promovăm inovarea și să contribuim la securitatea energetică și la tranziția către o economie durabilă și rezilientă. Apreciem rolul major al BEI în domeniul securității energetice și în domeniile strategice pentru autonomia UE, în special în contextul geopolitic actual”, a declarat Marcel Boloș.

Activitatea Grupului BEI în România

În total, BEI a angajat finanțări de peste 19 miliarde de euro pentru 193 de proiecte din România de la începutul operațiunilor sale în țară, în 1991. Rezultatele de anul trecut includ acorduri în valoare de peste 2 miliarde de euro pentru facilitarea accesului la finanțare pentru IMM-urile și întreprinderile cu capitalizare medie din România, inclusiv din agricultură, peste 1 miliard de euro pentru energie durabilă și resurse naturale sustenabile și peste 1 miliard de euro pentru orașe și regiuni durabile.

La fel ca peste tot în Europa și în lume, BEI sprijină o tranziție rapidă și justă de la combustibilii fosili. Acest lucru este necesar pentru a asigura independența energetică a Europei. De la finanțarea panourilor solare pe acoperișurile clădirilor industriale, până la instalarea stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice și a noilor capacități eoliene și solare, Grupul BEI se asigură că România va fi lider în tranziția verde.

Generarea de energie nucleară sigură și curată este o componentă esențială a strategiei Europei de a-și atinge obiectivele climatice și de a elimina dependența sa de combustibilii fosili. De aceea, BEI a anunțat recent o finanțare în valoare de 145 de milioane de euro pentru a sprijini construcția primei unități europene de eliminare a tritiului din România. Proiectul va contribui la protejarea mediului, precum și a sănătății și securității personalului care lucrează în instalații nucleare.

Reflectând prioritățile țării și importanța conectivității între regiunile de coeziune din Europa, în 2023 a fost încheiat un acord de finanțare în valoare de 800 de milioane de euro pentru un transport rutier mai sigur, inclusiv 200 de milioane de euro pentru autostrada A3 și o primă tranșă de 600 de milioane de euro pentru autostrada A7. Aceste operațiuni fac parte dintr-o cerere de finanțare în valoare de 4 miliarde de euro care a fost primită de bancă în 2022 pentru cofinanțarea proiectelor din sectoarele transporturilor și sănătății, susținute tot cu finanțare din partea UE (Mecanismul de redresare și reziliență și cadrul financiar multianual).

Un accent deosebit se pune pe sectorul sănătății din România, unde BEI ajută inovatorii și industriile locale să prospere și să concureze la nivel mondial: BEI finanțează și oferă consultanță companiei Antibiotice, cel mai important producător farmaceutic din România, pentru a-și extinde capacitatea de producție.

Informații generale

Banca Europeană de Investiții (BEl) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deținută de statele membre ale acesteia. Instituția finanțează investiții solide care contribuie la obiectivele politicilor UE. Proiectele BEI consolidează competitivitatea, stimulează inovarea, promovează dezvoltarea durabilă, consolidează coeziunea socială și teritorială și sprijină o tranziție corectă și rapidă către neutralitatea climatică.

Grupul BEI, care cuprinde și Fondul European de Investiții (FEI), a semnat noi finanțări în valoare totală de 88 miliarde EUR pentru peste 900 de proiecte în 2023. Se așteaptă ca aceste angajamente să mobilizeze circa 320 de miliarde de euro în investiții, sprijinind 400 000 de întreprinderi și 5,4 milioane de locuri de muncă.

Toate proiectele finanțate de Grupul BEI sunt în conformitate cu Acordul de la Paris privind schimbările climatice. Grupul BEI nu finanțează investiții în combustibili fosili. Suntem pe drumul cel bun pentru a ne atinge obiectivul de a mobiliza 1.000 de miliarde de euro pentru a sprijini investițiile în durabilitatea climei și a mediului în deceniul până în 2030, așa cum ne-am angajat în Foaia de parcurs a Băncii privind schimbările climatice. Mai mult de jumătate din finanțările anuale ale Grupului BEI sprijină proiecte care contribuie direct la atenuarea efectelor schimbărilor climatice, la adaptarea la acestea, precum și la un mediu mai sănătos.

Aproximativ jumătate din finanțările BEI din cadrul Uniunii Europene sunt direcționate către regiunile de coeziune, în care venitul pe cap de locuitor este mai mic. Acest lucru subliniază angajamentul Băncii de a promova creșterea favorabilă incluziunii și convergența standardelor de viață.

Sursa foto: Flickr

Te-ar mai putea interesa și
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
MAE: Nouă cetăţeni români – evacuaţi de pe insula Mayotte cu o aeronavă militară franceză
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că nouă cetăţeni români care se aflau în insula Mayotte în urma producerii ciclonului Chido au fost evacuaţi la bordul unei aeronave......
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
RETROSPECTIVĂ 2024 Agricultura României „pârjolită” de secetă în 2024
Agricultura românească a fost marcată în 2024 de fenomene climatice extreme: temperaturi record, secetă pedologică ...
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Donald Trump se plânge de tarife şi ameninţă că va cere restituirea Canalului Panama
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, s-a plâns sâmbătă de tarifele "exorbitante" şi de gestionarea Canalului Panama ...
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
PAM denunţă respingerea de către Israel a majorităţii solicitărilor sale de a livra alimente în nordul Fâşiei Gaza
Programul Alimentar Mondial (PAM) a denunţat duminică faptul că, din luna octombrie, a cerut Israelului de 101 ori să ...