Beijingul sprijină Moscova să realizeze cea mai importantă expansiune militară de după epoca sovietică – oficial american

China ajută Rusia să realizeze "cea mai importantă expansiune militară de după epoca sovietică şi într-un ritm mai crescut decât credeam că este posibil" la începutul războiului din Ucraina, a avertizat vineri un înalt oficial american, relatează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 13 apr. 2024, 10:54
Beijingul sprijină Moscova să realizeze cea mai importantă expansiune militară de după epoca sovietică - oficial american

Statele Unite încurajează Beijingul să joace în schimb „un rol constructiv” în conflict, a spus el, adăugând: „Sperăm că aliaţii noştri ni se vor alătura”.

Americanii speră în special ca ţările europene să facă presiune asupra Chinei pentru a-şi reduce sprijinul militar pentru Rusia.

Acest apel survine în timp ce cancelarul german Olaf Scholz, a cărui ţară menţine legături economice deosebit de strânse cu China, urmează să se deplaseze la Beijing, începând de sâmbătă, pentru o vizită de trei zile.

Ca exemple de sprijin al Beijingului pentru complexul militar-industrial rus, un alt oficial american de rang înalt a citat achiziţiile masive de către Moscova de componente electronice, maşini-unelte şi explozivi chinezi, adăugând că „entităţi chineze şi ruse au lucrat pentru a produce împreună drone” pe teritoriul rus.

Cei doi oficiali americani citaţi au cerut anonimatul.

În detaliu, informaţiile la care are acces administraţia Biden arată că în ultimele trei luni ale anului 2023, „mai mult de 70% din importurile de maşini-unelte ale Rusiei au venit din China”, ceea ce le-a permis ruşilor să-şi mărească producţia de rachete balistice.

Americanii au citat compania chineză Dalian Machine Tool Group printre furnizorii Rusiei.

Înalţii oficiali deja citaţi au mai indicat că grupurile Wuhan Global Sensor Technology, Wuhan Tongsheng Technology şi Hikvision au furnizat sisteme optice utilizate, de exemplu, la tancurile ruseşti.

Ei au menţionat, de asemenea, numele companiilor chineze iRay Technology şi North China Research Institute of Electro-Optics.

China livrează de asemenea Rusiei, potrivit sursei citate, motoare de drone şi sisteme de propulsie pentru rachete de croazieră, precum şi nitroceluloză, un material folosit de Rusia la fabricarea muniţiei de artilerie.

„Ştim de asemenea că China oferă Rusiei imagini de recunoaştere pentru războiul său împotriva Ucrainei”, a spus responsabilul citat.

„Una dintre cele mai decisive modalităţi de a ajuta Ucraina astăzi este de a convinge China să nu mai ajute Rusia să-şi reconstruiască baza militaro-industrială”, a comentat un alt oficial american de rang înalt.

Statele Unite şi-au sporit recent avertismentele către Beijing, iar problema sprijinului militar pentru Rusia a fost, de exemplu, în centrul unei convorbiri purtate recent de preşedintele american Joe Biden şi omologul său chinez Xi Jinping.

Te-ar mai putea interesa și
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Jenate de sancțiuni, companiile ruse au început să folosească criptomonede
Companiile ruse au început să folosească criptomonede în plăți internaționale în urma modificărilor legislative care au permis o astfel de utilizare pentru a contracara sancțiunile......
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Cum poți scoate profit maxim folosind servicii uzuale oferite de toate băncile din România
Șeful direcției Business din ING Bank, Florin Ilie, arată că anumite servicii bancare care sunt subutilizate de firme ...
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. Bugetul este o ficțiune, o vrăjeală, nici nu știm cât este gaura!
Vești proaste de Sărbători. Vine criza cea mare, avem cel mai mare deficit din lume: România va fi mai rău decât Grecia. ...
Profesorul de economie Bogdan Glăvan, adept militant al piețelor libere, spune că România se apropie de o criză foarte ...
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Cod galben de vânt în București. Pompierii au intervenit în 101 cazuri în Capitală și județul Ilfov
Pompierii au gestionat 101 intervenţii în Bucureşti şi judeţul Ilfov, miercuri, în intervalul orar 10:00 - 18:00, pe ...