Beji Caid Essebsi devine primul preşedinte ales în mod democratic din istoria Tunisiei

Economica.net
31 12. 2014
flag_of_tunisia_57507600

‘Jur în faţa lui Dumnezeu cel Atotputernic să păstrez independenţa Tunisiei şi integritatea sa teritorială, să îi respect constituţia şi legislaţia, să îi veghez interesele şi să îi fiu loial’, a declarat el. ‘Ca şef al statului, mă angajez să fiu preşedintele tuturor tunisienilor (…) în calitate de garant al unităţii naţionale’, a mai spus responsabilul.

‘Nu poate exista un viitor pentru Tunisia fără consens între partidele politice şi componenţii societăţii civile’, a subliniat Caid Essebsi. ‘Nu poate exista un viitor pentru Tunisia fără reconcilierea naţională’, a adăugat el, în condiţiile în care mai mulţi detractori de-ai săi şi actori ai revoluţiei din 2011 şi-au exprimat îngrijorarea faţă de prezenţa unor cadre din partidul fostului preşedinte Zine El Abidine Ben Ali printre apropiaţii săi.

Fostul premier tunisian a câştigat în urmă cu două săptămâni alegerile prezidenţiale din ţara sa cu 55% din voturi, devansându-l pe preşedintele în exerciţiu Moncef Marzouki în cel de-al doilea tur de scrutin. Cei doi oficiali urmează să se întâlnească în această zi la palatul prezidenţial de la Cartagina pentru a participa la ceremonia de transferare a puterii.

‘Este un moment istoric excepţional, întoarcem pagina perioadei intermediare’, a apreciat preşedintele legislativului Mohamed Ennaceur. Tunisia a traversat patru ani de tranziţie dificilă după revoluţia din ianuarie 2011 în urma căreia Ben Ali a fost alungat de la putere. Totuşi, ţara nu a descins niciodată în haos, război sau represiune, fiind o excepţie printre ţările cuprinse de Primăvara Arabă.