Beko lansează un hackathon european ce vizează dezvoltarea de noi soluții și tehnologii pentru un stil de viață sustenabil

Producătorul de electrocasnice Beko organizează hackathonul european Hack the Normal Sustainability 2022 care își propune să încurajeze dezvoltarea de noi tehnologii și soluții pentru un stil de viață sustenabil și o planetă mai curată. Evenimentul va avea loc în perioada 13 - 15 mai, în regim hibrid, urmând a fi transmis în direct prin intermediul unei platforme virtuale, inclusiv din România. Echipele înscrise în competiție vor concura pentru premii totale în valoare de 50.000 de euro, la care se adaugă șansa de a beneficia de expertiza a peste 200 de mentori și de sprijin pentru a-și implementa inovațiile.
Lidia Neagu - joi, 05 mai 2022, 16:11
Beko lansează un hackathon european ce vizează dezvoltarea de noi  soluții și tehnologii pentru un stil de viață sustenabil

Ediția din acest an a hackathonului Hack the Normal Sustainability va găzdui sute de antreprenori, ingineri și dezvoltatori de top din Europa, care vor crea soluții pentru cele trei mari probleme de mediu urgente: schimbările climatice, managementul apei și economia circulară. Astfel, în cadrul hackathonului echipele participante vor fi invitate să abordeze o serie de provocări presante, de la eliminarea poluării apei până la combaterea deșeurilor din plastic și reducerea amprentei de carbon a bunurilor de uz casnic.

Hack the Normal Sustainability se bazează pe succesul evenimentelor anterioare Hack the Normal din Africa și Turcia, în cadrul cărora au fost dezvoltate deja produse și soluții inovatoare cu aplicare în viața de zi cu zi. Participanții vor avea ocazia să afle aceste povești de succes, dar și alte informații valoroase oferite de lideri în materie de sustenabilitate, inclusiv din cadrul World Wide Fund for Nature și P&G. Agenda include patru conferințe pe teme de sustenabilitate deschise publicului larg care își propun să informeze și să inspire, plus sesiuni de învățare despre inovare, coaching, mentoring și networking.

România va deschide evenimentul cu un panel pe tema sustenabilității în lanțul valoric, în direct de la fabrica Arctic de la Ulmi, prima unitate de producție Industry 4.0 din România și una dintre cele mai moderne din lume. La discuție vor participa Gabriel Eremia – Marketing & Product Management Director Arctic, Ümit Gülbay – Factory Director Ulmi Washing Machine Plant, Victor Spiță – Industry X Manufacturing & Operations Lead Eastern Europe în cadrul Accenture, Alexandru Laibăr – Director Executiv al Coaliției pentru Economie Circulară.

„Pentru a aborda eficient problemele urgente de mediu cu care ne confruntăm în prezent, este esențial să dezvoltăm o cultură a cooperării și inovației deschise. Creșterea economică durabilă prin utilizarea mai eficientă a energiei, materialelor și resurselor stă în centrul preocupărilor noastre. Fabrica de la Ulmi servește ca pilon de referință din acest punct de vedere pe plan mondial și ne bucurăm să fim gazdele unui eveniment care reunește sute de talente dedicate misiunii de a avea un impact pozitiv asupra plantei”, a declarat Murat Büyükerk, Chief Executive Officer Arctic.

Mai multe informații despre Hack the Normal Sustainability sunt disponibile pe site-ul https://hackthenormal.com, iar pentru a urmări sesiunile live puteți accesa https://hopin.com/events/hackthenormal-2022.

Hack the Normal Sustainability este organizat de TNW și FT Talent și are printre colaboratori organizații cheie, inclusiv UN Technology Bank, Microsoft și Reckitt Benckiser, pentru a aduce idei și inovație din diferite discipline în proiect.

Te-ar mai putea interesa și
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Conflict diplomatic între Polonia şi Ungaria, la inaugurarea oficială a preşedinţiei poloneze a UE
Autorităţile poloneze au refuzat să-l invite pe ambasadorul Ungariei la gala de inaugurare oficială a preşedinţiei poloneze a Consiliului Uniunii Europene, după decizia Budapestei de a acorda......
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
UE ar trebui să plafoneze preţul gazelor la 60 de euro pentru un MWh – Ministrul Energiei din Italia
Uniunea Europeană ar trebui să prelungească măsură de urgenţă vizând plafonarea preţului gazelor naturale şi să ...
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale BNR au crescut cu 3,96%, până la 62,135 miliarde euro, în 2024
Rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României totalizau 62,135 miliarde de euro la finele lunii decembrie 2024, în ...
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de 5,77 miliarde de lei de la bănci, în ianuarie 2025
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna ianuarie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,2 ...