Belarus: Circa 150 de arestări la manifestațiile pașnice împotriva președintelui Aleksandr Lukașenko
Organizaţia nonguvernamentală a identificat cel puţin 100 de reţineri, unele brutale, la Minsk, capitala belarusă, unde zeci de mii de oameni au luat parte la un nou marş paşnic duminică. Cel puţin alte 47 de persoane au fost reţinute în contextul manifestaţiilor desfăşurate în provincie, mai ales la Gomel, Brest şi Hrodna.
La Minsk au avut loc arestări în masă în cursul protestelor de duminică, la care oamenii au cerut demisia preşedintelui reales Aleksandr Lukaşenko, a relatat şi dpa. Peste 50.000 de oameni au participat la manifestaţia de duminică, conform dpa, care aminteşte că a fost vorba de cea de a şasea duminică la rând cu astfel de proteste.
Potrivit Reuters, la protestele de la Minsk au luat parte cel puţin 100.000 de persoane. Agenţia rusă de presă TASS, care a citat poliţia belarusă, a relatat că au fost arestate cel puţin 10 persoane, a menţionat Reuters, precizând că guvernul prezintă de regulă a doua zi cifrele finale.