Belarus: Noi manifestaţii de amploare împotriva regimului Lukaşenko

Zeci de mii de belaruşi au protestat din nou, duminică, împotriva preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, relatează AFP. Poliţia a efectuat zeci de arestări, scrie Agerpres.
Economica.net - Dum, 22 nov. 2020, 13:45
Belarus: Noi manifestaţii de amploare împotriva regimului Lukaşenko

Mai multe coloane de manifestanţi au mărşăluit prin cartiere din Minsk, scandând ‘Trăiască Belarus!’ şi purtând drapele roşu-alb, culorile opoziţiei.

Poliţia a desfăşurat trupe, blindate şi tunuri cu apă încă dinainte de începerea demonstraţiilor la ora 10 GMT. Circa zece staţii de metrou au fost închise, iar reţelele de comunicaţii mobile au fost întrerupte în unele locuri, potrivit unei jurnaliste a agenţiei France Presse.

Lukaşenko este contestat în stradă încă din august, când a fost reales în urma unui scrutin la care opoziţia a acuzat fraude. În unele duminici, la Minsk au protestat public peste 100.000 de oameni, un record în Belarus. În ultimele săptămâni, însă, participarea a început să scadă.

Lidera opoziţiei, Svetlana Tihanovskaia, aflată în exil ăn Lituania, a salutat protestul de duminică, apreciind că este încă un pas către libertatea ţării.

Lukaşenko, în vârstă de 66 de ani, este la putere în Belarus din 1994 şi a ajuns la al şaselea mandat prezidenţial. Susţinut de Rusia, el refuză să demisioneze şi a făcut doar promisiuni vagi de reforme constituţionale pentru a tempera protestele.

Te-ar mai putea interesa și
Metrou Gara de Nord – Străulești: Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi pentru Magistrala 4. Vor înlocui trenurile IVA, vechi de peste 30 de ani
Metrou Gara de Nord – Străulești: Guvernul a aprobat achiziționarea a 12 trenuri noi pentru Magistrala 4. Vor înlocui ...
Guvernul a aprobat astăzi achiziționarea a 12 trenuri noi de metrou, informează miercuri ministrul Transporturilor Sorin Grindeanu. Potrivit lui, suma de peste un miliard de lei (inclusiv TVA) va......
Polonia continuă drumul spre ţinta de a deveni o super-putere militară. A cumpărat încă 400 de rachete aer-aer de la SUA în valoare de 1,33 miliarde dee dolari
Polonia continuă drumul spre ţinta de a deveni o super-putere militară. A cumpărat încă 400 de rachete aer-aer de la ...
Washingtonul a aprobat marţi vânzarea a 400 de rachete aer-aer cu rază de acţiune medie în valoare totală de 1,33 de ...
România va construi 26 de fabrici de reciclare, cu o valoare de 674,75 milioane de lei. AFM a semnat contractul
România va construi 26 de fabrici de reciclare, cu o valoare de 674,75 milioane de lei. AFM a semnat contractul
Contractul de finanțare pentru construirea a 26 de fabrici de reciclare, în valoare de aproape 674,75 milioane de lei, ...
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a forat 150 de metri din „tunelurile pentru urși”
VIDEO Autostrada A1 Lugoj – Deva: UMB a forat 150 de metri din „tunelurile pentru urși”
Avans bun la construcția tunelurilor rutiere dintre Margina și Holdea, anunță miercuri Cristian Pistol, directorul general ...