O nouă piedică spre Schengen – Belgia adoptă discursul Austriei: Discutăm despre extindere în viitor, dar mai întâi trebuie să reformăm sistemul

Nicole de Moor, secretar de stat pentru migraţie şi azil în guvernul Belgiei, a declarat marţi, la sosirea la Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne că există discuţii despre extinderea spaţiului Schengen în viitor, dar că mai întâi sistemul însuşi trebuie reformat.
AGERPRES - mar, 05 dec. 2023, 15:45
O nouă piedică spre Schengen - Belgia adoptă discursul Austriei: Discutăm despre extindere în viitor, dar mai întâi trebuie să reformăm sistemul

Secretarul de stat belgian a părut astfel să condiţioneze extinderea spaţiului Schengen cu România şi Bulgaria de o reformare a sistemului, fapt îngrijorător în contextul în care Belgia va deţine preşedinţia Consiliului UE de la 1 ianuarie 2024.

„Cred că este important să reformăm nu numai sistemul de migraţie, ci şi sistemul Schengen şi avem un instrument important pentru negociere – Codul frontierelor Schengen – şi cred că trebuie să reformăm sistemul. Trebuie cu adevărat să preluăm controlul asupra migraţiei, cu frontiere mai puternice, să putem face diferenţa între cei care fug de război şi persecuţie şi au nevoie de protecţie în UE şi cei care nu se află în această situaţie şi nu au dreptul de a intra în UE în acest mod”, a spus Nicole de Moor.

De asemenea, ea pledat pentru mai multă solidaritate între statele UE, referindu-se la gestionarea migraţiei.

„Am negociat foarte intens în ultimele săptămâni şi bineînţeles Belgia susţine preşedinţia spaniolă în a ajunge la un acord cât de curând posibil (asupra Pactului privind migraţia şi azilul – n.r.). Am discutat cu mulţi eurodeputaţi şi am simţit că există un sentiment de urgenţă, toată lumea ştie cât de important este acest elan, am trecut prin negocieri lungi, un maraton, şi trebuie să finalizăm acest proiect”, a mai spus secretarul de stat belgian pentru migraţie.

Întrebată în mod concret dacă în opinia ei nu este momentul pentru extinderea spaţiului Schengen, ea a răspuns: „Bineînţeles, discutăm despre extinderea Schengen în viitor, dar mai întâi trebuie să reformăm sistemul însuşi, iar Europa trebuie şi ea să fie pregătită”.

Belgia nu a fost până acum printre ţările care s-au opus aderării României şi Bulgariei la Schengen, statele care au votat anul trecut împotriva extinderii zonei de liberă circulaţie fiind Austria în cazul României şi Austria şi Olanda în cazul Bulgariei.

Te-ar mai putea interesa și
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale de sănătate, a încheiat primele zece luni ale acestui an cu deficit de......
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook a restricționat mass-media din Palestina să-și informeze cititorii prin intermediul rețelei sociale
Facebook, deţinută de compania americană Meta, a restricţionat capacitatea mass-media care operează în teritoriile ...
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a alocat 160 de milioane de lei pentru exproprierile necesare construcției podului peste Prut de la Ungheni
Guvernul a aprobat miercuri, prin hotărâre, declanşarea exproprierilor necesare construirii Podului peste Prut de la Ungheni, ...
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Primul caz de gripă aviară la oameni a fost identificat în SUA
Centrul american pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC) a anunţat miercuri că un pacient a fost spitalizat din cauza ...