Belgia nu este sigură că achiziția în comun de gaze naturale de către țările UE reprezintă o soluție pentru scăderea prețurilor

Belgia nu este convinsă că achiziţiile la comun de gaze naturale în rândul ţărilor membre UE le vor ajuta să se protejeze faţă de creşterea preţurilor la utilităţi în Europa, a declarat miercuri Celine Tellier (foto), ministrul Mediului din regiunea Valonia, la o întâlnire a miniştrilor UE, transmite Reuters, citată de Agerpres.
AGERPRES - mie, 06 oct. 2021, 19:23
Belgia nu este sigură că achiziția în comun de gaze naturale de către țările UE reprezintă o soluție pentru scăderea prețurilor

„Nu suntem convinşi că în acest stadiu achiziţiile în grup ar fi o soluţie. Credem că trebuie să continuăm discuţiile la Consiliul European”, a afirmat Celine Tellier.

Comisia Europeană ar trebui să achiziţioneze gaze în numele tuturor statelor membre UE sau doar în numele celor care vor asta, a declarat miercuri premierul spaniol Pedro Sanchez.

„Propunerea guvernului nostru este următoarea: Comisia Europeană să negocieze în numele tuturor celor 27 de state membre UE şi, dacă unele se opun, atunci ceea ce propunem este întărirea cooperării, astfel încât statele care vor se pot alătura, iar Executivul comunitar va negocia”. Comisia Europeană va negocia în colaborare cu firmele private, susţine oficialul spaniol.

Citește și: https://www.economica.net/ce-s-a-angajat-sa-vina-in-maxim-o-saptamana-cu-unele-solutii-la-cresterea-preturilor-la-energie-iohannis_535714.html

CE analizează propuneri de reorganizare a reglementărilor în cadrul blocului comunitar şi măsuri temporare pentru a contracara creşterea preţurilor la energie. Comisia Europeană va publica, în data de 13 octombrie, propriul său ghid cu privire la modul în care ţările membre pot răspunde la creşterea preţurilor la energie.

Europa a fost lovită de o creştere explozivă a preţurilor la energie pe măsură ce economiile au ieşit din pandemie, ceea ce a stimulat cererea tocmai când oferta de energie s-a diminuat. Creşterea costurilor la energie începe să se repercuteze asupra producţiei industriale, ceea ce urcă riscul unor noi volatilităţi, pe măsură ce companiile se gândesc să îşi reducă producţia, iar consumatorii utilizează combustibili alternativi.

Citește și: https://www.economica.net/prim-ministrul-spaniol-pedro-sanchez-a-cerut-comisiei-europene-sa-cumpere-la-comun-gaze-naturale-pentru-a-limita-cresterea-exploziva-a-preturilor_534901.html

Te-ar mai putea interesa și
China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie
China a început construcția unuia dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din istorie
Țară obișnuită deja cu proiectele - gigant, China a demarat în această vară construcția unui baraj - mamut care necesită de șaizeci de ori mai mult ciment decât barajul Hoover, mai mult......
Prim-ministrul Francois Bayrou spune că Franța a fost un pic singură în bătălia comercială cu Washingtonul, în contextul încheierii tratatului UE-SUA, dar dă asigurări că povestea nu se va încheia aici
Prim-ministrul Francois Bayrou spune că Franța a fost un pic singură în bătălia comercială cu Washingtonul, în contextul ...
Franţa a fost "un pic singură" în bătălia comercială în faţa SUA, şi-a exprimat regretul joi premierul francez Francois ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În doar cinci săptămâni, am reuşit să plătim peste 700 de milioane de lei prin PNRR. Cea mai mare sumă din ultimii ani
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete: În doar cinci săptămâni, am reuşit să plătim peste 700 de milioane de ...
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a afirmat joi că în ultimele cinci săptămâni au fost plătite 700 de milioane ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere pe toţi indicii şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor a ...