Belgia: Prinţul Philippe, moştenitorul ce trebuie să demonstreze că este la înălţimea aşteptărilor

Născut la Bruxelles la 15 aprilie 1960, prinţul Philippe este fiul cel mare al lui Albert al II-lea şi al reginei Paola şi este, prin urmare, primul în ordinea succesiunii la tron după decesul, în 1993, al unchiului şi mentorului său, regele Baudouin, fratele mai mare al lui Albert, relatează AFP.

În 1999, prinţul Philippe se căsătoreşte, la vârsta de 39 de ani, cu o aristocrată belgiană cu 13 ani mai tânără decât el şi de un şarm de necontestat, Mathilde d’Udekem d’Acoz, care va oferi strălucire monarhiei considerate de multe ori plictisitoare.

Philippe şi Mathilde au patru copii, între care prinţesa Elisabeth, născută în 2001, care ar urma să devină la un moment dat prima regină a belgienilor.

Philippe are o soră, Astrid, care s-a căsătorit cu arhiducele Lorenz de Austria-Este, un habsburg, şi un frate, Laurent, „copilul teribil” al familiei regale. El ar avea şi o soră vitregă, Delphine, fiica nelegitimă a lui Albert, ţinută deoparte de familia regală.

În anii 1960-1970, probleme dintre Albert, atunci prinţ moştenitor, şi soţia sa de origine italiană, Paola, sunt la cel mai ridicat nivel, iar cuplul neglijează educaţia celor trei copii, adeseori găzduiţi de familiile prietene sau petrecându-şi timpul cu şoferii şi grădinarii Casei Regale.

Tânărul prinţ Philippe este un copil timid, o trăsătură de caracter pe care şi-a păstrat-o. El îşi încheie studiile mai degrabă mediocru la iezuiţi la Bruxelles, apoi într-un liceu catolic de prestigiu din Flandra.

El va urma apoi o formare militară, obţinând brevete de pilot de vânătoare, de paraşutist şi de comando, după care urmează cursurile universităţilor Oxford (Marea Britanie) şi Standford (Statele Unite), dar rămâne un tânăr introvertit şi stângaci în public.

În 1993, când regele Baudouin moare subit la vârsta de 62 de ani şi fără copii, unii au crezut că Philippe, atunci în vârstă de 33 de ani, îi va succeda. Dar clasa politică apreciază că tânărul, încă celibatar, „nu este pregătit” şi cel care îi va succeda lui Baudouin va fi tatăl lui, Albert.

De 20 de ani, prinţul a continuat să se pregătească. El a câştigat încredere, şi-a lăsat o vreme barbă şi a prezidat zeci de misiuni economice în lume. Dar încă îi lipsesc naturaleţea şi spontaneitatea, chiar diplomaţia.

Palatul a încercat să rectifice această imagine în ultimele zile, difuzând fotografii cu Philippe „în mediul natural”, jucându-se cu copiii săi sau primind-o pe mica prinţesă Elisabeth în biroul său, în maniera lui John F. Kennedy.

El este cel mai dur judecat în Flandra, unde un puternic curent separatist contestă monarhia, simbol al unităţii ţării.

Pentru Philippe, situaţia este de mai mulţi ani inconfortabilă, pentru că nu poate răspunde acestor critici. Atunci când denunţă extrema dreaptă separatistă, presa flamandă îi reproşează că încalcă neutralitatea obligatorie. Dar atunci când rosteşte de două ori acelaşi discurs în Africa de Sud, acelaşi ziare flamande îl acuză de diletantism.

Philippe va trebui totuşi să îşi demonstreze calităţile rapid, cu ocazia alegerilor legislative prevăzute pentru mai 2014. Partidul separatist flamand N-VA al lui Bart De Wever, aflat pe primul loc în sondaje, ameninţă să blocheze formarea unui Guvern în caz de victorie. Formaţiunea separatistă pledează, în plus, pentru un rol pur protocolar al monarhiei, vrând să o deposedeze de orice influenţă politică.

„Sunt conştient de responsabilităţile care apasă asupra mea. Voi continua să mă implic din toată inima”, s-a mulţumit să declare Philippe la începutul lui iulie, apărând încă o dată tensionat în faţa camerelor de luat vederi.

Albert al II-lea, regele preocupat de unitatea Belgiei

Regele belgienilor Albert al II-lea, care va abdica duminică, şi-a consacrat timp de 20 de ani energia apărării coeziunii regatului ameninţată de conflictele între comunităţile flamandă şi francofonă, relatează AFP.

Născut la 6 iunie 1934, al doilea fiu al lui Leopold al III-lea şi al reginei Asrid, el a devenit regele Albert al II-lea, al şaselea monarh belgian, la 9 august 1993, după decesul neaşteptat al fratelui său, regele Baudouin, care nu a avut copii.

În perioada respectivă, belgienii au fost surprinşi de faptul că acesta a urcat pe tron, la 59 de ani, după ce a fost timp de 30 de ani „super-ambasadorul” comerţului exterior belgian. Regatul credea că fiul cel mare al lui Albert, Philippe, va fi cel care îi va succeda unchiului său, Baudouin. Accest lucru se va întâmpla duminică, dar 20 de ani mai târziu.

Petrecăreţ, spiritual, amator de maşini puternice şi de iahting pe Marea Mediterană, Albert „nu are vocaţia de sacrificiu a fratelui său”, subliniază biograful monarhiei, Patrick Roegiers.

Cu toate acestea, el se va căsători în 1958 cu o încântătoare aristocrată italiană, Donna Paola Ruffo di Calabria, iar „simţul datoriei va prevala în curând”, dezvăluie un alt cronicar regal, Christian Laporte.

Mai puţin interesat de culisele vieţii politice decât fratele său mai mare, Albert al II-lea percepe totuşi îngrijorarea belgienilor atunci când izbucneşte teribilul „caz Dutroux” în 1996.

Primind victimele supravieţuitoare ale ucigaşului pedofil şi familiile copiilor asasinaţi, el a „jucat rolul de stabilizator moral”, potivit fostului premier Herman Van Rompuy.

Albert al II-lea a devenit apoi unul dintre ultimele simboluri ale unităţii fragile a ţării când conflictul politic dintre francofoni şi flamanzi s-a agravat în vara lui 2007, apoi din nou după alegerile din iunie 2010.

Neobosit, el a încercat să reunească valonii şi flamanzii, cu culturi diferite. Foarte activ în culisele palatului său, deşi este reprezentat în papuci de casă şi halat de caricaturistul cotidianului Le Soir, el a jucat rolul de mediator în perioada în care ţara nu reuşea să aleagă un Guvern.

Până în punctul în care a resimţit „o mare oboseală” – potrivit declaraţiilor reginei Paola -, care explică astfel abdicarea sa la vârsta de 79 de ani, în pofida noilor alegeri legislative de mare risc din mai 2014.

În timpul ultimilor ani de domnie, Albert al II-lea şi-a asumat riscuri denunţând „separatismul explicit sau disimulat” sau cerând în iulie 2011 lumii politice să se înţeleagă, în cadrul unei intervenţii televizate în care şi-a exprimat furia şi care a rămas celebră.

Aceasta i-a adus o neîncredere constantă din partea separatiştilor flamanzi din cadrul N-VA, care îl consideră prea apropiat de francofoni şi cărora le-ar plăcea să trăiască în republica … flamandă.

În plan privat, Albert al II-lea nu a avut o viaţă uşoară. El avea un an când mama sa, regina Astrid, a murit într-un accident de maşină.

După invadarea Belgiei, la 10 mai 1940, el este închis în palatul din Laeken împreună cu familia sa, care va fi dusă de germani în Austria, unde a fost eliberată de armata americană în mai 1945.

Din cauza opoziţiei unei părţi a belgienilor faţă de revenirea tatălui său, regele Leopold al III-lea, în Belgia, familia regală se instalează în Elveţia, de unde se va întoarce în 1950.

Pentru a calma o ţară care atunci era în pragul insurecţiei, Leopold al III-lea se retrage în favoarea lui Baudouin, care va domni timp de 43 de ani, lăsându-l în umbră pe fratele său mai mic.

Albert al II-lea şi regina Paola au avut trei copii: Philippe, moştenitorul tronului, născut în 1960, apoi Astrid şi Laurent.

În 1999, regele a surprins evocând lunga criză pe care a traversat-o relaţia cu soţia sa, în anii 1960 şi 1970. El a recunoscut atunci, cu jumătate de gură, existenţa unui copil născut în afara căsătoriei. El nu a recunoscut însă niciodată oficial că Delphine Boël, fiica unei baronese cu care el a avut o relaţie de lungă durată, este acel copil. Aceasta din urmă, în vârstă de 45 de ani, cere în prezent ca paternitatea să fie stabilită prin teste ADN.

Ceremonie sobră în Belgia, pentru a marca încheierea domniei lui Albert al II-lea

Belgia se pregăteşte ca duminică să întoarcă pagina regelui Albert al II-lea în cadrul unor festivităţi marcate de sobrietate, în absenţa capetelor încoronate străine şi cu teama unei noi crize politice în 2014, relatează AFP.

După 20 de ani de domnie, regele Albert al II-lea, în vârstă de 79 de ani, şi-a anunţat la începutul lui iulie decizia de a abdica, din motive de sănătate, la 21 iulie, ziua sărbătorii naţionale.

Regele, erou al unităţii Belgiei şi a cărui domnie a fost marcată de două mari crize politice între flamanzi şi francofoni, va semna actul de abdicare la ora 10.30 (11.30 ora României).

La ora 13.00 (14.00 ora României), fiul său cel mare, prinţul Philippe, în vârstă de 53 de ani, va depune jurământul în faţa Senatului şi a Camerei Deputaţilor reunite, potrivit unei tradiţii stabilite la 21 iulie 1831, de către strămoşul său Leopold I.

Philippe, a cărui aptitudine de a domni nu a încetat să fie pusă la îndoială, în special din cauza unei anumite stângăcii în public, va deveni cel de-al şaptelea suveran belgian după ce Belgia s-a separat de Olanda în 1830.

Soţia sa, populara prinţesă Mathilde, în vârstă de 40 de ani, va deveni prima regină de origine belgiană din istoria regatului. Fiica lor cea mare, prinţesa Elisabeth, va prelua, la doar 12 ani, titlul de moştenitoare a tronului, legea salică fiind abrogată în 1991.

Până duminică, Albert şi Paola, cuplul regal în exerciţiu, îşi vor încheia ceremoniile prin care îşi iau rămas bun de la lumea politică, precum şi vizitele la Gand (miercuri), Eupen (joi) şi Liège (vineri), pentru ultimele întâlniri cu populaţia Flandrei, comunitatea germanofonă şi cu cea a Valoniei.

Sâmbătă, Albert al II-lea se va adresa pentru ultima dată ţării în cadrul tradiţionalei sale alocuţiuni dinaintea Zilei Naţionale, un discurs de la care se aşteaptă să fie testamentul său politic.

Membrii familiei regale vor merge sâmbătă seara la un „bal naţional” în cartierul popular din Bruxelles, Marolles.

Duminică, după depunerea jurământului, regele Philippe şi tatăl lui vor asista la tradiţionala defilare civilă şi militară. Ulterior, noul cuplu regal va participa la manifestările populare organizate în parcul din Bruxelles, după care va asista la un foc de artificii de amploare.

Fapt remarcabil, acest program conceput pentru celebrarea a 20 de ani de domnie pentru Albert al II-lea practic nu a fost modificat de schimbarea domniei. Costul său – între 500.000 şi 600.000 de euro – este cu puţin mai mare decât cel al unei sărbători naţionale obişnuite.

„Având în vedere circumstanţele economice şi contextul bugetar actual, regele şi Guvernul au convenit să sărbătorească (20 de ani de domnie) în sobrietate şi simplitate”, a explicat premierul, Elio Di Rupo.

Niciun cap încoronat nu a fost invitat. „Pentru că aceasta este tradiţia în Belgia, unde regele depune jurământul în faţa naţiunii reprezentate de Parlament”, explică purtătorul de cuvânt al lui Elio Di Rupo. „Să inviţi în grabă” membrii familiilor regale sau liderii politici străini „nu ar fi fost corect”, adaugă Palatul.

Dincolo de o revenire palpabilă a patriotismului, o anume îngrijorare transpare în Belgia. Aceasta deoarece ţara, care a reuşit să aibă un Guvern la sfârşitul lui 2011, după 541 de zile de criză, şi-a regăsit o oarecare stabilitate, dar alegerile legislative prevăzute pentru mai 2014 generează temeri privind noi turbulenţe.

Partidul separatist Noua Alianţă Flamandă (N-VA) s-a demarcat de consensul general, criticând în ultimele zile rolul regelui, simbol al unei ţări pe care naţionaliştii flamanzi visează să o scindeze.

Favorit în sondaje, cu 30-35 la sută din intenţiile de vot în Flandra, N-VA i-ar putea crea probleme regelui Philippe anul viitor, când va trebui să desemneze un nou Guvern. Potrivit sondajelor, majoritatea belgienilor sperau că Albert al II-lea va rămâne la conducere pentru a depăşi această nouă perioadă delicată.

BIO: Mathilde, viitoarea regină şi atuul monarhiei belgiene

Blondă şi zâmbitoare, distinsă dar apropiată de oameni, prinţesa Mathilde, care va deveni duminică cea de-a şaptea regină a belgienilor, este atuul şarmant al unei Case Regale belgiene, care a fost considerată de multe ori ternă şi rigidă, relatează AFP.

La 14 ani de la „mathildomania” declanşată de căsătoria sa cu prinţul moştenitor Philippe, Mathilde rămâne, la vârsta de 40 de ani, acea tânără amabilă şi elegantă, care se simte pe atât de bine în faţa camerelor de luat vederi pe cât soţul ei, cu 13 ani mai în vârstă, este stânjenit.

Cea pe care revista Vanity Fair a descris-o drept „fermecătoare, proaspătă şi stilată” nu a făcut niciun pas greşit, fie că se interesa de drepturile femeilor şi copiilor, fie la întâlnirile mondiale de rang înalt, unde eleganţa sa naturală s-a făcut remarcată.

În 2006, ea a păşit, toată numai zâmbet, alături de Nelson Mandela, vizibil încântată, în cadrul uneia dintre numeroasele misiuni economice conduse de prinţul Philippe pentru a promova imaginea Belgiei în străinătate. Ea a mers, de asemenea, în numeroase ţări din sud cu UNICEF, ONUSIDA şi Organizaţia Mondială a Sănătăţii.

În timp ce îndoielile privind aptitudinea de a domni a lui Philippe subzistă, cu câteva zile înainte de urcarea sa pe tron, Mathilde pare pregătită să îşi îndeplinească noile misiuni. În public, ea îl priveşte deseori tandru, părând că vrea să îi insufle viitorului rege mai multă încredere în sine, ceea ce îi lipseşte încă din tinereţe.

După 20 de ani de domnie şi mai multe zvonuri privind abdocarea, socrul ei Albert al II-lea a anunţat la 3 iulie că îi va preda ştafeta fiului său cel mare de Ziua Naţională a Belgiei, la 21 iulie.

Mathilde va deveni, cu aceeaşi ocazie, prima regină de origine belgiană a ţării, după şase regine de origine străină.

De două săptămâni, ea s-a asociat pe deplin cu tranziţia, participând în special la dejunuri la care au fost invitaţi principalii reprezentanţi ai lumii politice.

În timp ce familia regală este considerată deseori în Flandra ca fiind prea apropiată de francofoni, Mathilde are ca atuu faptul că vorbeşte curent flamanda, având rădăcini atât în Valonia, cât şi în Flandra.

Născută la 20 ianuarie 1973, în comuna Uccle din Bruxelles, fiica lui Patrick d’Udekem d’Acoz şi a contesei Anne Komorowski a avut o educaţie tradiţională, potrivită unei viitoare regine: după ce şi-a făcut studiile primare la Bastogne (sud-est), ea a urmat studiile secundare la Institut de la Vierge Fidèle din Bruxelles apoi de ortofonie, ceea ce a făcut-o ca în 1995 să îşi deschidă propriul cabinet la Bruxelles, pentru a corecta defectele de pronunţare la copiii mici.

Înainte de a înceta, „cu un pic de regret”, să lucreze după căsătorie, ea a ţinut să îşi încheie studiile de psihologie începute înainte de a se căsători cu Philippe.

„Pe viitor, prinţesa Mathilde vrea să contribuie în continuare la o societate cu dimensiune umană, în care dragostea, respectul şi solidaritatea să ocupe un loc central. Ea vrea să exploateze forţa tradiţiei transpunând-o într-o societate modernă”, a explicat recent Palatul.

În ceea ce priveşte garderoba, Mathilde este mai degrabă clasică. Ea îi acordă încrederea de mai mulţi ani creatorului belgian Edouard Vermeulen, ale cărui creaţii le va purta şi la 21 iulie.

Probabil că în educaţia celor patru copii ai săi, Mathilde a imprimat modernitate Casei Regale a Belgiei. Cea mai mare dintre ei, Elisabeth, care are 12 ani şi se pregăteşte deja să îi succeadă tatălui său la un moment dat – legea salică fiind abrogată în Belgia în 1991 – la fel ca fraţii săi, Gabriel şi Emmanuel, şi sora sa, Eléonore, „sunt educaţi într-un context multingvist”, frecventează „copii de toate felurile” şi sunt „înconjuraţi de contemporani”, insistă Palatul.

Principalii suverani care au abdicat

Albert al II-lea, regele belgienilor, va abdica duminică, după ce şi-a anunţat intenţia la începutul lui iulie, la opt zile după suveranul Qatarului, şeicul Hamad ben Khalifa Al Thani, şi la nouă săptămâni după regina Beatrix a Olandei, relatează AFP.

În MAREA BRITANIE, Edward al VIII-lea este constrâns să abdice la 12 decembrie 1936 pentru a se căsători cu Wallis Simpson, o americancă divorţată, evitând astfel o criză constituţională majoră. Fratele său mai mic, Albert, tatăl actualei suverane Elizabeth a II-a, este încoronat rege sub numele de George al VI-lea în mai 1937.

Victor-Emmanuel al III-lea, regele ITALIEI din 1900, abdică la 9 mai 1946 din cauza colaborării cu regimul fascist al lui Mussolini. Fiul său, Umberto al II-lea, „Regele de mai”, a plecat în exil în iunie acelaşi an, după un referendum care instituia Republica.

Mihai I al ROMÂNIEI este constrâns de comunişti să abdice în decembrie 1947, apoi să plece în exil câteva luni mai târziu. El îi succedase în 1940 tatălui său, Carol al II-lea, considerat responsabil de destrămarea „Marii Românii”.

Leopold al III-lea al BELGIEI, aflat pe tron din 1934 dar controversat pentru unele dintre acţiunile sale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, abdică la 16 iulie 1951 în favoarea fiului său Baudouin I. El a vrut în acest fel să îndepărteze riscurile unui război civil care ameninţa revenirea lui pe tron după şase ani de exil.

Regele Faruk I al EGIPTULUI abdică în iulie 1952 în timpul revoluţiei conduse de Nasser, la 16 ani de la accederea lui pe tron. Fiul său, Fuad al II-lea îi succedă, dar este constrâns să se alăture familiei sale în exil după proclamarea Republicii, după mai puţin de un an, în iunie 1953.

Marele duce Jean de LUXEMBURG abdică la 7 octombrie 2000, după o domnie de 36 de ani, în favoarea fiului său cel mare, Prinţul Henri, devenit al şaselea mare duce al monarhiei luxemburgheze. Jean i-a succedat mamei sale, marea ducesă Charlotte, după abdicarea acesteia în 1964.

Regele CAMBODGIEI, Norodom Sihanouk, în vârstă de 81 de ani, renunţă la coroană la 7 octombrie 2004 după ce se tratează timp de câteva luni la Beijing de cancer. Consiliul tronului îl alege ca succesor pe unul dintre fiii săi, prinţul Norodom Sihamoni. Sihanouk a urcat pentru prima dată pe tron în 1941 şi a abdicat în 1955 în favoarea tatălui său, după care a devenit monarh constituţional în 1993.

Abdicarea în 2013 a reginei Beatrix a OLANDEI la 30 aprilie 2013, la vârsta de 75 de ani, în favoarea fiului său Willem-Alexander, a avut loc după 33 de ani de domnie. Regina Juliana a abdicat la 30 aprilie 1980, în ziua în care a împlinit 71 de ani, în favoarea lui Beatrix, fiica sa cea mare. Juliana a urcat pe tron în septembrie 1948, după abdicarea mamei sale, regina Wilhelmina.

Emirul QATARULUI, şeicul Hamad ben Khalifa Al Thani, abdică în favoarea fiului său, şeicul Tamim ben Hamad al-Thani, la 25 iunie 2013, afirmând că vrea să predea ştafeta noii generaţii în acest stat bogat din Golf, cu rol diplomatic de prim plan.

Abdicarea emirului în vârstă de 61 de ani, ajuns la putere în 1995 în urma unei revolte de palat, este un demers rar în istoria recentă a lumii arabe.

În plus, în LIECHTENSTEIN, prinţul suveran Hans-Adam al II-lea a transmis, în 2004, conducerea afacerilor curente ale statului fiului său cel mare Alois, devenit apoi regent al principatului.