Belgia restrânge folosirea smartphone-urilor de către militarii săi, de teama spionajului rus
„Investim de mai mulţi ani în prevenire şi conştientizare, însă nu pare suficient”, a declarat, la postul public de televiziune flamand VRT, Carl Gillis, responsabil cu operaţiuni al Statului Major belgian.
„Ştim că Rusia se interesează de acest tip de date mobile” de geolocalizare, a adăugat el.
A fost începută o analiză pentru toate operaţiunile militare, a precizat agenţia de presă Belga.
Astfel, în statele baltice, aflate în apropierea Rusiei, „în anumite regiuni şi circumstanţe”, militari belgieni ar urma să nu îşi mai poată folosi smartphone-ul personal atunci când ies din bază, conform Belga.
La începutul lunii ianuarie, circa 250 de militari belgieni vor pleca pentru patru luni în Estonia pentru a face parte dintr-un batalion multinaţional în cadrul NATO.
Colonelul Carl Gillis spune că Belgia nu este singura ţară care ia o astfel de măsură, invocând exemplele Germaniei şi Olandei.
În luna iulie, cercetători din Olanda au atras atenţia asupra unei aplicaţii de monitorizare a activităţilor fizice, Polar, care permite colectarea de date sensibile privind militarii şi membrii serviciilor de informaţii din 69 de ţări. Aplicaţia şi-a dezactivat de atunci funcţiile de localizare.
Pentagonul a revizuit la rândul său în ianuarie regulile de utilizare a unei alte aplicaţii pentru sportivi, Strava, deoarece ea ar permite dezvăluirea mişcărilor militarilor şi bazelor americane în lume.