„Avem un acord!”. Cu acest anunţ scurt, Elio Di Rupo a pus capăt unui blocaj politic ce dura de aproape un an şi jumătate. A fost cel mai lung interval în care o ţară a funcţionat fără un guvern permanent. După alegerile parlamentare din iunie 2010, Partidul socialist a cîştigat majoritatea în regiunea de limbă franceză Vallonia. Iar naţionaliştii au obţinut victoria în nordul Belgiei, unde se vorbeşte olandeza. De atunci, se poartă negocieri pentru formarea unei alianţe.
Noul prim-ministru va avea o misiune foarte grea. El va trebui să conducă o coaliţie formată din şase partide – într-o ţară divizată de ambiţii regionale şi aflată în plin plan de austeritate.
Di Rupo ar putea avea totuşi şanse de reuşită. El e considerat un negociator talentat cu un bun simţ al compromisului. Are însă şi unele lipsuri. E văzut ca un om foarte precaut, care ia greu decizii. În plus, faptul că nu vorbeşte bine olandeza s-ar putea dovedi un handicap major.
„În primul rând, ar putea fi o problemă de ordin simbolic. Ar fi mai bine ca premierul unei ţări cu mai multe limbi oficiale, să vorbească bine principalele limbi din ţara sa. Iar olandeza e una dintre ele. În al doilea rând, ar putea întâmpina probleme de ordin practic. Unele întrebări în Parlament i-ar putea fi adresate în olandeză”, spune analistul Dave Sinardet.
Pe plan personal, povestea lui Di Rupo este variantă belgiană a visului american. Tatăl său, un imigrant italian, a murit pe când politicianul avea doar un an. Familia era atât de săracă, încât copiii au ajuns în orfelinat. Elio di Rupo a reuşit totuşi să meargă la cele mai bune şcoli şi a obţinut un doctorat în Chimie.