Belgia va fi paralizată, luni, de o grevă generală

Avioane blocate la sol, trenuri, tramvaie şi autobuze rămase în depouri, acces blocat în birourile administraţiei locale, aşa ar arăta Belgia care riscă să fie paralizată luni de o grevă naţională de 24 de ore organizată de mai multe sindicate pentru a protesta faţă de politica de austeritate a guvernului, transmite AFP. 
Economica.net - Dum, 14 dec. 2014, 12:33
Belgia va fi paralizată, luni, de o grevă generală

De la Liege până la Ostende, nicio regiune nu ar urma să fie scutită de aceste proteste care vor fi organizate în comun de cele trei mari confederaţii sindicale din Belgia, FGTB (socialist), CSC (creştin) şi CGSLB (liberal), faţă de planurile premierului Charles Michel de a realiza economii de 11 miliarde de euro în decurs de cinci ani.

Transporturile ar urma să fie primele afectate. Începând de duminică de la ora locală 22.00 (21.00 GMT), traficul aerian ar urma să se oprească în totalitate în Belgia, întrucât controlorii aerieni au decis să se alăture grevei naţionale de luni, ceea ce înseamnă că organizaţia care gestionează traficul aerian belgian nu va putea asigura decolarea sau aterizarea avioanelor timp de 24 de ore. Celelalte mijloace de transport ar urma să fie de asemenea total paralizate, întrucât ar trebui să nu circule nici un tren, atât pe reţeaua naţională, cât şi pe legăturile externe, de duminică seară, de la ora 22.00.

Şcolile, închisorile, administraţia publică şi chiar şi tribunalele ar urma să fie în grevă. De asemenea, programele radio ar urma să fie înlocuite de muzică iar sectorul industrial şi distribuţia, precum şi poşta ar urma să funcţioneze la ralanti sau chiar să fie oprite.

Organizaţiile sindicale, care au strâns 120.000 de persoane cu prilejul unor proteste organizate luna trecută la Bruxelles, continuă să denunţe programul de reforme al premierului Charles Michel, 38 de ani, cel mai tânăr premier din istoria Belgiei. Printre măsurile vizate de premier se numără majorarea vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani precum şi reducerea cheltuielilor în serviciile publice, cultură şi transporturi, totul în ideea de a realiza economii de 11 miliarde de euro în decurs de cinci ani.

Ultima grevă naţională în Belgia a avut loc în 2012 faţă de guvernul condus de premierul socialist Elio di Rupo. 

Te-ar mai putea interesa și
Isopan Est, producător de panouri termoizolante, a încheiat 2024 cu afaceri de 81 de milioane de euro, în scădere cu 14% față de 2023
Isopan Est, producător de panouri termoizolante, a încheiat 2024 cu afaceri de 81 de milioane de euro, în scădere cu ...
Isopan Est, liderul pieței de panouri sandwich din România, a anunțat o cifră de afaceri de 81 de milioane de euro pentru anul 2024. Față de 2023, când cifra de afaceri a fost de 94,5 milioane......
Autostrada Sibiu – Pitești: Primul tunel excavat complet va fi deschis pentru public la finalul lunii aprilie – constructor
Autostrada Sibiu – Pitești: Primul tunel excavat complet va fi deschis pentru public la finalul lunii aprilie – ...
Constructorul Porr a anunțat luni că va permite accesul publicului larg în primul tunel din Autostrada Sibiu - Pitești ...
Economia subterană a României, în scădere la 13,1% în 2023 față de 31,3% în 2000
Economia subterană a României, în scădere la 13,1% în 2023 față de 31,3% în 2000
Economia subterană a României este pe o tendință de scădere în ultimii ani, ajungând la 13,1% din PIB în 2023, de ...
S-a depășit miliardul de euro. Bugetul plătește încă o tranșă de 143 de milioane de euro nerambursabili pentru centralele pe cărbune ale CE Oltenia, va fi ultima?
S-a depășit miliardul de euro. Bugetul plătește încă o tranșă de 143 de milioane de euro nerambursabili pentru centralele ...
Complexul Energetic Oltenia urmează să primească un grant de 705 de milioane de lei pentru ca centralele electrice pe ...