Belgienii de la Atenor au cumpărat fosta ambasadă a Germaniei pentru un proiect de birouri în Bucureşti

15 04. 2017
legatia_germana_74859000

Atenor a cumpărat două parcele de teren, cu o suprafaţă totală de 5.000 de mp, care se află chiar la intersecţia dintre Calea Victoriei şi Bulevardul Dacia. Pe terenul achiziţionat se află şi o clădire istorică, cunoscută sub numele Casa Cesianu, fosta Legaţie germană. 

Imobilul a fost construit în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil eclectic, de factură academică şi a găzduit pe rând, Legaţia germană, deschisă la 1 martie 1880, una din sălile teatrului Constantin Tănase, şi mai recent, cazinoul Victoria.

Clădirea istorică va fi renovată şi integrată în noul proiect de birouri, care va avea o suprafaţă de circa 12.500 mp. De designul proiectului se ocupă studioul de arhitectură Studio10M, iar documentele necesare pentru obţinerea autorizaţiilor au fost depuse la începutul acestui an. Noua clădire de birouri se va numit Dacia1. 

„Estimăm că vom obţine autorizaţiile pe parcusul acestui an, ceea ce ne permite să vedem proiectul finalizat în primul trimestru al lui 2019”, potrivit informaţiilor companiei. 

Atenor a finalizat cea de-a treia clădire din proeictul Hermes Business Campus la sfârşitul anului trecut, unde Genpact a închiriat cele opt etaje pentru un nou sediu. Întreg proiectul are o suprafaţă de 73.180 mp de birouri şi este închiriat în întregime şi este scos la vânzare încă din 2015. Acesta este primul proiect al belgienilor, în care a investit circa 90 de milioane de euro.