Bellevue Residence, din nou la vânzare după falimentul de anul trecut
Proiectul Bellevue Residence din Braşov a fost dezvtolat cu o investiţie de 30 de milioane de euro, şi a fost scos la vânzare inițial de CITR în 2016 pentru 8 milioane de euro.
Situat pe dealul Warthe din Braşov, Bellevue Residence este format din 144 de locuinţe de lux, care în 2009 aveau preţuri între 120.000 şi 740.000 de euro.
Proiectul a fost construit pe un teren de 16.940 mp, dintre care 9.320 mp spaţiu liber de construcţii. Potrivit datelor din piaţă, în 2018, mai erau de vânzare 26 de apartamente dintre cele 144, și, cel mai probabil, preţul total de vânzare nu va depăşi 3 milioane de euro.
Cel mai mare creditor al dezvoltatorului este Alpha Bank, cu o creanţă de 8 milioane de euro.