Beneficiarii de fonduri UE care şi-au primit sumele cu întârziere, scutiţi de la plata penalităţilor
În acest sens, a fost aprobată, în şedinţa de Guvern de miercuri, o ordonanţă de urgenţă iniţiată de MFE şi elaborată în colaborare cu Ministerul Finanţelor Publice.
Măsura a fost adoptată deoarece beneficiarii s-au confruntat cu blocaje financiare pentru că în trecut nu au încasat la timp sumele cuvenite de la Autorităţile de Management, iar din acest motiv au de achitat şi penalităţi şi dobânzi penalizatoare către bugetul de stat, a precizat MFE. Ca urmare a acestor blocaje financiare, ANAF a iniţiat deja procedurile de executare silită împotriva unui număr mare de beneficiari aflaţi în această situaţie.
„Decizia Guvernului României este extrem de importantă, va avea efecte mai mult decât pozitive pentru beneficiari, pentru partenerii lor de afaceri şi pentru economie, şi, în acelaşi timp, demonstrează angajamentul nostru ferm de a lua decizii exclusiv în favoarea beneficiarilor. Această măsură este una dintre cele mai importante pentru a contrabalansa efectele negative ale gestionării defectuoase a fondurilor europene în perioada 2009-2011, care au dus la presuspendarea plăţilor de către Comisia Europeană pe patru programe operaţionale şi au generat blocaje în fluxurile financiare ale beneficiarilor de fonduri europene”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici.
Ca urmare a deficienţelor apărute în utilizarea fondurilor europene în perioada 2009-2011, Comisia Europeană a pre-suspendat patru programe operaţionale: Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU), Programul Operaţional Regional (POR), Programul Operaţional Sectorial Transport şi Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice. Comisia a reluat în acest an plăţile pe două programe operaţionale: POS DRU şi POR.