Când vine vorba de monitoare, şi aici mă refer la produse de mid-level şi high-end, există două tipuri de utilizatori: cei care folosesc monitoarele pentru grafică şi GAMERII. Producătorii au înţeles că o foarte bună piaţă o reprezintă gamerii, iar această piaţă este atacată tot mai mult de către aceştia, utilizatorii fiind din ce în ce mai pretenţioşi când vine vorba de performanţe si „feelingul” pe care îl au în timpul jocului.
Cei de la BenQ au înțeles că pentru a crea un monitor perfect pentru gaming, trebuie să intre în mintea unui gamer şi să transpună în tehnologie ceea ce se petrece în mintea acestuia, în timp ce se află în faţa monitorului: „010010010001000101/chips/0101/cola/0101/mama, vin mai incolo la masa, ca am treaba/0100010…”. Pentru translata acest „limbaj unic” într-un aparat care să îţi spulbere simtul vizual, BenQ a apelat la doi dintre cei mai buni jucători de Counter Strike, HeatoN şi SpawN. Din ce am văzut noi, cei doi gameri au reuşit cu brio să îi ajute pe tehnicienii BenQ la transpunerea în tehnologie a tuturor cerinţelor unui jucător de shootere şi nu numai.
Să vă lovim şi cu câteva detalii tehnice: FULL HD (1920 x 1080), contrast 10000000:1, luminozitate 300cd/m2. Trebuie meniţionat că pare mai luminos decât alte monitoare cu aceeasi valoare. Timpul de răspuns este de 2ms, unghiuri de vedere 170/160 H/V, 16.7 milioane culori, înaltimea ajustabilă a monitorului, ceea ce nouă ne-a placut foarte mult şi, am pastrat pentru finalul enumerarii, ca să vă intre bine în cap, 120 hz REFRESH maxim!
Pentru a traduce un pic cele mai sus relatate, din punct de vedere al gamingului şi ca experienţă de gaming, cele mai multe monitoare redau un fps (frames per second – cadre pe secundă) de 25-30 fps – satisfăcător. Urmează monitoarele care au 50-60 fps – care se tranduce într-un calificativ de “satisfăcător”, iar monitoarele de 80-100fps şi cele de peste 100fps, cum ar fi BenQ XL2420T, care are 120 fps, care intră la calificativul de “BETON”.
De ce este atât de important acest refresh rate? Simplu. Este vorba de claritatea şi de fluiditatea imaginii care rulează în faţa gamerului. NU există cadre neclare, blurry, detalii care se pierd în textură, etc. Este important de reţinut că output-ul fps este rezultatul direct al configuraţiei calculatorului, iar acest output nu ţine seama de refreshul monitorului. Dacă setarea din calculator este pentru un refresh rate de 100, dacă monitorul are un refresh de maximum 60 fps, în mod real nu vezi mai mult de 60 de cadre pe secundă. Ergo, 120 hz refresh, inseamna 120 fps in mod real.
Jocul supus testului pe acest monitor, de care ne-am despărţit cu foarte mare greutate, a fost Call of Duty: Modern Warfare 3. Din start putem afirma că experienţa de gaming, în cazul unui shooter complex, care se desfăşoară într-un ritm foarte alert si care necesită un timp de reacţie imediat, este cea mai fluidă şi cea mai bună experienţă posibilă. Nu ştim dacă se poate mai bine de atât. Adio dungi orizontale, cauzate de refresh, pa-pa latenţă. Culorile sunt mai saturate, detaliile de texturi sunt incredibile, atmosfera jocului este mult mai profundă. Cei 120hz crează o pronunţată impresie de profunzime.
O opţiune foarte folositoare, spunem noi, este “overscan”, care poate fi accesată din meniul monitorului, aceasta având următoarele scări: 1:1 cu valori 17″, 19″, 19″ widescreen si 22″ widescreen. Acest overscan 1:1 are rolul de a permite alegerea dimensiunii de redare a monitorului. Dacă utilizatorul alege, să zicem, dimensiunea de 17″, imaginea va fi afişată la dimensiunea aleasă, în interiorul ecranului, cu bandă neagră împrejur, fără ca imaginea să fie distorsionată.
Concluzia finală este că monitorul BenQ XL2420T este un monitor perfect pentru gaming, atat pentru NOOBZ cat si pentru Pro-Gameri, cu rezerva ca l-am avut o saptamana la test, deci nu vă putem spune cum se comporta tehnic, în timp. Este pentru prima dată când sperăm să fi “omis” ceva detalii, lucru care să ne “readucă” în posesie, pentru încă o săptămână, această bijuterie tehnologică.