Bentley a prezentat Batur, un vehicul de 2,45 mil. euro care dezvăluie liniile unei viitoare game electrice
La ediția din acest an a Pebble Beach Concours d’Elegance, adevărată Mecca a pasionaților de mașini, britanicii de la Bentley au dezvăluit modelul Batur, un vehicul care va fi produs în doar 18 exemplare, fiecare comercializat cu un preț de 2,45 milioane de euro.
Dezvoltată de divizia Mulliner a Bentley, mașina nu este un simplu urmaș al modelului Bacalar. Cel puțin asta susține chiar Adrian Hallmark, șeful Bentley.
„Batur este mult mai mult decât moștenitorul lui Bacalar. El prezintă direcția de proiectare pe care o luăm către viitor, pe măsură ce ne dezvoltăm gama de vehicule electrice”, a menționat Adrian Hallmark.
Până la a produce mașini electrice, Bentley a dotat Batur cu un motor W12 de 6.0 litri care dezvoltă 730 CP, preluat de la Continental GT.
Deși, dacă ne luăm după cifre, Bentley Batur a devenit cel mai puternic vehicul din gama mărcii britanice parte a grupului Volkswagen, oficialii mărcii susțin că ținta sa nu este performanța – sau nu doar performanța – ci designul. Puternic simplificat pentru o aerodinamică superioară, acesta reprezintă un studiu de caz pentru viitorul model 100% electric al Bentley care ar trebui să ajungă pe piață în 2026.
„Aerodinamica este foarte importantă, nu doar pentru majorarea autonomiei, ci și pentru reducerea zgomotului, deoarece nu mai există sunetul motorului”, a explicat Andreas Mindt, directorul de design al Bentley.
Conform acestuia, suprafața simplificată a caroseriei și lipsa elementelor decorative sunt contracarate cu proporții puternice care conferă corpului mașinii „forța trenului cu abur”.