Benzina ajunge la 4,9 lei. Vezi unde
Mai multe staţii Petrom din ţară afisează preţuri ale benzinei de sub 5 lei, iar în weekend carburantul va fi chiar mai ieftin, datorită promoţiei Petrom ce prevede ieftiniri de 6 bani pentru benzină şi 3 bani pentru motorină, de azi, ora 23.00 până duminică, aceeaşi oră. Astfel, preţurile pentru benzina Standard se vor apropia de 4,9 lei, nivel pe care motorina deja l-a depăşit în cadrul procesului din ultimele luni de ieftinire a carburanţilor.
Vă prezentăm câteva exemple de staţii unde benzina costă acum sub 5 lei.
În benzinăria Petrom de pe DN2A, nr. cadastru 910 din Slobozia, benzina Standard 95 costă acum 4,99 lei. Aceasta nu intră în promoţie, deci preţul rămâne acelaşi şi în weekend.
În Călărăşi, prelungirea Sloboziei nr. 42, costă 4,97 lei, iar azi şi mâine va costa 4,91 lei.
Tot în Călăraşi, prelungirea Bucureşti nr. 295, preţul este 4,98. Această staţie nu este cuprinsă în promoţie
Şi în benzinăriile din Moldova, benzina a coborât sub pragul de 5 lei pe litru. Astfel, în Bacău, strada Milcov numărul 146, preţul este de 4,98 lei pe litru şi coboară la 4,92 lei, diseară.
Tot în Bacău, Calea Moldovei nr. 98, benzina costă acum 4,98 lei şi va costa 4,02, diseară
La o altă staţie din Bacău, Calea Republicii nr. 187, benzina costă 4,97 lei. Această staţie nu intră în promoţie.
În general, preţul benzinei este mai ridicat în judeţele din centrul şi vestul ţării şi mai scăzut în Moldova şi Bărăgan. La fel şi preţul motorinei. Cele mai ieftine regiuni pentru carburanţi sunt cele din Secuime, zona Bacăului şi a Vasluiului, sudul extrem, cu Călăraşi şi Zimnicea, şi Dobrogea.
Preţurile carburanţilor comercializaţi la noi în ţară sunt direct legate de cotaţiile internaţionale ale produselor petroliere şi de cursul de schimb. La rândul lor, cotaţiile carburanţilor sunt legate de preţul barilului de ţiţei. Cum barilul a coborât de la 65 la 47 de dolari, iar cursul de schimb a rămas relativ constant, distribuitorii de carburanţi au fost nevoiţi să scadă preţurile produselor comercializate.
Preţul carburanţilor diferă între diverse staţii din ţară, chiar şi în cadrul aceleiaşi firme. Oscilaţiile pot fi şi de 5%.
Petrom este cea mai mare companie de pe piaţa de distribuţie a carburanţilor, cu o reţea de circa 550 de staţii. Principalii concurenţi sunt Rompetrol, Lukoil şi Mol. Petrom este controlată din anul 2004 de compania austriacă OMV.