Benzina şi motorina se scumpesc încontinuu. 4 bani pe litru în ultima săptămână
În ultima săptămână, OMV Petrom a crescut preţurile la benzină şi motorină cu patru bani pe litru, ceea ce face ca, în acest moment, preţul să fi sărit pragul de 5 lei pe litru, chiar şi în cele mai ieftine staţii ale companiei.
Cea mai ieftină staţie din Bucureşti, cea de pe Şoseaua Alexandriei, afişa vineri un preţ de 5,02 lei pentru un litru de benzină şi de 5,08 lei pentru un litru de motorină standard. Preţurile sunt cu patru bani pe litru mai mari decât cele înregistrate cu o săptămână în urmă, adică vineri 6 octombrie. Carburanţii premium au ajuns, la această cea mai ieftină staţie, 5,36 lei pe litru pentru motorina extra şi 5,49 de lei pe litru pentru benzina extra 99.
Majorarea nu este de mare amploare, iar preţul ar fi putut si încă şi mai mare, dar vine după o perioadă mai lungă în care preţurile au tot crescut, atât din cauza creşterii accizei, cât şi a creşterii cotaţiilor provocate de uraganul care a lovit Golful Mexic şi a afectat capacitatea de rafinare a Statelor Unite.
În perioada 1 septembrie-1 octombrie,periodă în care a crescut în două rânduri acciza la carburanţi, cu câte 16 bani pe litru de fiecare dată (efect cumulat în preţ de 38 de bani, pentru că acciza este şi purtătoare de TVA), preţul carburanţilor a crescut cu 28 de bani pe litru (benzina) şi 40 de bani pe litru (motorina), din cele două cauze. Potrivit unor calcule mai vechi, dacă OMV Petrom ar fi transpus în preţul de la pompă toată acciza şi toată creşterea de cotaţie, ar fi trebuit ca la pompă să avem o scumpire a benzinei de 48 de bani pe litru iar la motorină de 59 de bani pe litru, în acea lună.
Citeşte şi:
În România se consumă şapte miliarde de litri de carburant auto anual, dintre care cinci miliarde de litri de motorină şi două miliarde de litri de benzină.