Benzina s-a ieftinit. Ce se întâmpla cu produsele alimentare?

Carburanţii s-au ieftinit în ultimele două săptămâni cu aproximativ 5%. Producătorii locali din industria cărnii, a laptelui şi de morărit şi panificaţie spun încă că preţurile la mărfurile lor nu au cum să se ieftinească.  
Economica.net - J, 01 nov. 2012, 22:02
Benzina s-a ieftinit. Ce se întâmpla cu produsele alimentare?

Pe 29 octombrie, Petron a ieftinit benzinele cu nouă bani pe litru. Este a patra ieftinire operată de Petrom în ultimele două săptămâni. Astfel, preţul benzinei este cu 30 de bani mai mic faţă de acum două săptămâni. Petrom a redus preţul la benzină cu 6 bani de două ori într-o săptămână.

Ieftinirea se vede însă doar la pompe. Modificarea preţului carburanţilor nu va atrage după sine şi o ieftinire a produselor alimentare, potrivit producătorilor locali

Carnea rămâne la acelaşi preţ

În ultima vreme carburantul s-a scumpit de cinci ori şi s-a ieftinit o dată. Carnea (materia primă n.red) nu s-a ieftinit nici măcar cu un ban. Dimpotrivă s-a scumpit. Pentru industria cărnii pierderile sunt majore, pentru că  nici carnea nici cerealele nu s-au ieftinit. Scăderile sau creşterile la preţul carburanţilor de zero şi ceva la sută nu intră în calculul preţurilor la carne. Scumpirile la carne nu s-au datorat scumpirii carburanţilor ci scumpirii materiei prime. arburantul intră foarte puţin în calcul”, a explicat pentru ECONOMICA.NET Sorin Minea, preşedintele patronatului Romalimenta. Întrebat despre o posibilă majorare a preţului cărnii până la finele acestui an, Minea a declarat că nu crede, dar că totul depinde de ce se va întâmpla cu bursa internaţională a mărfurilor.

Ce se va întâmpla cu preţurile la lapte

„Schimbările de preţ la raft nu se fac zilnic sau săptămânal! Negocierile cu comerciantul se fac odată la 6 luni. Iar scăderea cu 0,3 lei la combustibil este nesemnificativă. Când se scumpesc utilităţile (sau combustibilul cu 0,8 lei) aţi văzut creşteri de preţ la raft?”,aq a declarat pentru ECONOMICA.NET Dorin Cojocaru, Director general Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui – APRIL. Potrivit acestuia, „preţul la raft este influenţat de foarte mulţi factori ,…preţul motorinei este unul dintre ei,  dar în acest caz este nesemnificativ , comparabil cu preţul la energia electrică, preţul materiilor prime etc…care au crescut în medie cu peste 25%”.

Preţul pâinii influenţat de piaţa neagră

Aurel Popescu, Preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie, Rompan susţine că nici preţul pâinii nu se va modifica, ca urmare a scăderii costurilor de transport. „Noi nu am crescut preţurile când s-a scumpit carburantul şi nici nu putem ieftini. De când grâului a început să se scumpească, noi am rămas cu  preţurile vechi pentru că nu ne permite piaţa neagră să majorăm. Carburanţii au un efect mic asupra costurilor „a explicat Popescu. 

 

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Ultima oră. Avertisment privind războiul de la Vatican. Papa Leon, fără echivoc: Atenție la strategiile armate mascate!
Papa Leon al XIV-lea a încheiat miercuri anul în care a fost ales la conducerea Bisericii Catolice avertizând, în perspectiva noului an care începe, asupra planurilor de "cucerire" a lumii prin......
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
FOTO Fata Elenei Lasconi ia decizia: Intră în politică! S-a înscris în noul Partid Comunist
Fiica Elenei Lasconi, Oana Lasconi, cunoscută pentru activitatea sa în zona de gaming și ajunsă în atenția publicului ...
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Bolojan, mesaj de Anul Nou pentru români. Semne de empatie și optimism
Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de Anul Nou în care îşi exprimă încrederea că "putem depăşi greutăţile" ...
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan, mesaj ferm și de Anul Nou. Tună și fulgeră: Nu mai are ce căuta în România
Președintele Nicușor Dan nu se dezice nici măcar în mesajul de Anul Nou și declară intransigent război corupției, ...