Berca: Să nu văd preşedinţi de CJ la TV. Haideţi să nu ne mai văicărim!
„Nu discutăm despre apocalipsă, ci intrăm într-o perioadă de cod portocaliu”, a spus Berca, în videoconferinţa cu prefecţii din Bucureşti şi din cele 31 de judeţe care vor fi afectate de ninsorile abundente din zilele următoare.
El a cerut autorităţilor locale să colaboreze şi să lase deoparte diputele politice.
„Nu e prima dată când ninge în România. Intervenim acolo unde avem situaţii de urgenţă. Domnilor prefecţi, vă rog să luaţi măsurile legale. Guvernul nu deszăpezeşte, ci intervine în situaţiile de urgenţă, vă rog, să vă puneţi la treabă. Pe drumurile judeţene aveţi semnate contracte de deszăpezire, vă rog, faceţi-vă treaba şi acolo, unde este necesar, vă sprijinim. Aveţi bugete consistente, nu trebuia să vină Ministerul Apărării să facă curăţenie pe drumurile judeţene, decât unde este absolut necesar. Premierul a făcut o afirmaţie că sunt oameni care nu pun şi ei osul la treabă la deszăpezire. Fac apel la autorităţile locale, că la asta s-a referit premierul. Haideţi să nu ne mai văicărim, ci să ne facem, datoria. Mişcaţi-vă pe teren! Nu e nevoie să vină cineva de la centru să ia tractoarele şi să le pună plugurile şi să facă treaba. Vă rog insistent, să acţionaţi ferm în acest sens”, a cerut Berca.
„Nu mai veniţi, domnilor primari de mari oraşe, cu cereri către noi să deszăpezim în interiorul oraşelor. Nu mai cereţi, domnilor, alimente de la rezerva de stat, acolo unde se poate face alimentarea”, a adăugat ministrul.
Berca s-a supărat şi pe preşedinţii de consilii judeţene, cărora le-a solicitat să nu-şi mai facă campanie la televizor. „Să nu văd preşedinţi de consilii judeţene la TV. Nu este timp de aşa ceva. Nu vă faceţi campanie, nu avem timp de aşa ceva„, a fost mesajul ministrului.
El le-a cerut autorităţilor locale să fie pregătite. „De asta avem legislaţie în România. Domnilor prefecţi, comanda e la dumneavoastră. Când stabiliţi un lucru, să fie literă de lege pentru toată lumea. Mesajul acesta vi-l dau ferm”, a spus Berca. Acesta a subliniat că prefecţii, primarul, preşedinţii de consilii judeţene să citească legislaţia, să ştie fiecare ce are de făcut.
„Vă rog să intraţi în acţiune. Nu se pune problema să nu intervenim unde e cazul, dar în primul rând să interveniţi dumneavoastră. Acţiunea e în stradă, în sate izolate”, a mai spus Berca.
Ministrul a cerut responsabilitate în raportările de cifre, pentru a nu se ajunge la situaţia în care să se comunice că sute de mii de oameni sunt izolaţi.
„Mai mare atenţie cu cifrele, ne trezim că sunt sute de mii de oameni izolaţi, ceea ce nu e cazul. Aveţi mai mare responsabilitate când faceţi raportările„, a susţinut Gabriel Berca.
Ministrul a mai avetizat că sumele care vor fi cheltuite vor fi bine monitorizate.
„Să nu creadă cineva că aceste sume nu sunt monitorizate. Nu vă pregătiţi firmele pentru aşa ceva”, a spus Berca. El a atras atenţia asupra achiziţiilor fără licitaţie şi le-a cerut autorităţilor locale să consulte prevederile legale.
„Aş vrea să folosiţi toată mass-media care este acolo cu voi în teren pentru că, pe baza acestor transmisii, putem comunica cu oamenii, dar faceţi-o corect, nu să vă faceţi imagine. România nu se pregăteşte de apocalipsă, ci intră sub un cod portocaliu de iarnă. Vă rog mult ca 24 de ore din 24 să fiţi la datorie„, a spus ministrul de Interne.