Bercea Mondial, internat din nou la Spitalul Judeţean din Craiova
Bercea Mondial, diagnosticat cu colică renală, a fost internat, sub pază, într-o rezervă a Clinicii de Urologie a Spitalului Clinic de Urgenţă din Craiova, informează Mediafax. Potrivit şefului Clinicii de Urologie, Paul Tomescu, în urma tratamentului administrat starea lui Bercea Mondial nu s-a ameliorat.
„Astăzi (n.r., joi) urmează să facă un examen tomografic şi, cel mai probabil, va trebui să îl operăm”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, medicul Paul Tomescu.
Bercea Mondial a mai fost internat la Spitalul Judeţean de rgenţă Craiova şi în urmă cu două săptămâni.
Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, încarcerat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Craiova, a fost arestat preventiv în 20 februarie, într-un dosar în care este cercetat pentru tentativă de omor, după ce şi-ar fi înjunghiat nepotul, Ionuţ Anghel, zis Mercedes, care în urma incidentului a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.
În aprilie, Bercea Mondial a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi portul cuţitului, fără drept, în locuri şi împrejurări în care s-ar putea primejdui viaţa ori integritatea corporală a persoanelor.
Procurorii Parchetului Curţii de Apel Craiova i-au mai trimis în judecată pe fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, zis Ambasador, pentru complicitate la tentativă de omor calificat şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, pe soţia interlopului din Olt, Fănica Anghel, zisă Stela, pentru instigare la mărturie mincinoasă neurmată de executare şi încercarea de a determina mărturia mincinoasă.
De asemenea, Bercea Mondial este cercetat într-un dosar pentru evaziune fiscală, spălare de bani în formă continuată şi înşelăciune săvârşită prin mijloace frauduloase.
Probatoriul a relevat că Sandu Anghel a acordat, sub formă de avans (marfă şi împrumuturi financiare), suma de 5.080.359,1 lei (peste 1.000.000 de euro), în condiţiile în care între societăţi nu s-au derulat tranzacţii comerciale. Totodată, a ridicat din conturile societăţilor administrate în baza unor documente fictive suma de 1.840.000,40 lei, reprezentând salarii.
Bercea Mondial este cunoscut ca făcând parte din lumea interlopă din judeţul Olt, presa relatând că acesta a fost implicat în mai multe lupte între grupările interlope.
Membri ai familiei lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, au fost cercetaţi de Poliţia Olt, în ultimii cinci ani, în aproximativ 120 de dosare penale, majoritatea fiind constituite în urma unor plângeri făcute între ei, iar în prezent mai sunt în lucru şase dosare penale pe numele lui Bercea Mondial.
În februarie 2010, Mircea Băsescu, fratele şefului statului, a botezat-o pe nepoata lui Bercea Mondial, ceremonia având loc la o biserică de cartier din Constanţa.