Berceanu: Am fost în toate legislaturile şi este suficient. Acum, o să fac un avion

Economica.net
29 10. 2012
radu_berceanu_56742300_74751100

„În primul rând, eu am luat această decizie de mult, în decembrie anul trecut, deci nu a avut nici o legătură cu faptul că nu mai suntem la guvernare. Împlinesc cât de curând 23 de ani de când sunt prin Parlament. Eu am fost în toate legislaturile şi cred că este suficient”, a arătat parlamentarul.

El a spus că este necesar ca în Parlament să se facă „o împrospătare”, să vină alţii „mai tineri, mai proaspeţi, mai cu alte idei”.

„Pe de altă parte, eu sunt unul dintre parlamentarii care mai au şi altceva de făcut pe lumea asta decât să fie politician. Suntem din ce în ce mai puţini, după părerea mea. Sunt mulţi care, dacă nu mai sunt în politică sau în Parlament, trebuie să meargă în şomaj că nu au vreo profesie sau vreo activitate alta decât asta”, a afirmat Berceanu.

„Eu am o meserie care îmi este foarte dragă. Eu am să fac nişte avioane. Am să fac un avion şi după aceea, dacă toate lucrurile o să iasă cum sper eu să iasă, o să fac o fabrică de avioane. O să vedem … e un proiect destul de ambiţios şi de dificil, mai ales de unul singur, dar eu mi-am mai propus şi alte lucruri dificile şi le-am realizat. Sunt convins că am toate şansele”, a declarat democrat-liberalul.

Senatorul a spus că lucrează deja la construirea unui avion proiectat de el. „Am mai făcut un avion dintr-un kit, deci din nişte părţi pe care le-am cumpărat. Ăsta este un avion pe care eu l-am proiectat, l-am calculat, l-am realizat cât e realizat. Sunt pe la jumătate aşa, poate mai mult de jumătate şi cu care eu o să zbor prima dată şi sunt convins că o să mai auziţi de chestiunea asta”, a conchis senatorul Radu Berceanu.