BERD dă peste nouă milioane de euro pentru achiziţia de tramvaie noi în Arad
Acordul de finanţare este al treilea semnat de municipalitatea arădeană cu BERD, primul fiind de 20 de milioane de euro, în 2005, iar al doilea de 13 milioane de euro, din 2009. Banii au fost folosiţi la proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere şi a căilor de rulare pentru tramvaie.
Noul acord este în valoare de 20 de milioane de euro, sumă care trebuie rambursată în 15 ani, cu o perioadă de graţie de trei ani.
Primarul municipiului, Gheorghe Falcă, a declarat, în urma semnării contractului cu reprezentanţii BERD România, că 9,4 milioane de euro din suma obţinută va fi folosită pentru achiziţia a şase tramvaie noi, în timp ce diferenţa reprezintă refinanţarea împrumutului BERD din 2009.
„Împrumutul vechi avea o anumită dobândă, iar când am negociat împrumutul nou am obţinut o refinanţare în condiţii mai avantajoase pentru municipiul Arad”, a spus Falcă.
Dobânda împrumutului actual este de doi la sută peste Euribor, faţă de 3,75 la sută peste Euribor cât era în contractul din 2009 şi 2,3 la sută peste Euribor în 2005.
Referitor la achiziţia de tramvaie, reprezentanţii BERD au declarat că vor pune la dispoziţia municipalităţii o asistenţă tehnică în valoare de 180.000 de euro, sumă nerambursabilă, „în vederea creşterii eficienţei serviciilor de transport public şi pentru modernizarea sistemului de ticketing”, urmând să fie implementată taxarea electronică.
Licitaţia de achiziţie va avea loc până la finele acestui an, iar Primăria va cumpăra câte două tramvaie pe an până în 2015, la un preţ estimativ de 1,5 milioane de euro fiecare.