BERD: Europa de Est va suferi un impact modest de pe urma deciziei Fed de a majora dobânda
Potrivit BERD, decizia Fed de a majora costul creditului ar putea stimula o ieşire a capitalului din cele 37 de ţări care formează aria sa de operaţiuni, ducând la creşterea costurilor de creditare, scăderi pe pieţele financiare şi deprecieri de monede. Însă, BERD a subliniat că cel mai probabil aceste efecte vor fi modeste, deoarece puţine din ţările din aria sa de operaţiuni au atras mari volume de capital în anii de după criza financiară din 2008, când creşterea economică slabă şi politica monetară relaxantă din SUA şi alte părţi ale lumii au determinat investitorii să-şi transfere banii spre economiile în curs de dezvoltare.
‘În rândul ţărilor BERD, cea mai expusă la volatilitatea pieţelor şi creşterea costurilor de finanţare este posibil să fie Turcia, care a beneficiat cel mai mult de intrările de capital post criză şi unde dependenţa de intrările de capital în dolari, precum şi ponderea datoriilor denominate în dolari sunt mai mari decât în alte ţări BERD’ a apreciat instituţia financiară internaţională.
Potrivit BERD, ţările cu economii slabe sau cele care se confruntă cu ‘incertitudini geopolitice’, precum Rusia, Turcia şi Ucraina, ar putea să se confrunte de asemenea cu ieşiri de capital, ca urmare a deciziei Fed de a majora dobânda de bază. În schimb, BERD susţine că majoritatea ţărilor din Europa de Est vor fi puţin afectate de decizia Fed şi, în schimb, vor beneficia de pe urma eforturilor Băncii Centrale Europene de a stimula creşterea economică în zona euro.
Decizia de joi seara a Fed de a majora dobânda de bază cu 0,25 puncte procentuale era una aşteptată de analişti şi pieţe, astfel că investiorii au avut timp să se pregătească pentru această decizie. De asemenea, economiştii BERD au calculat că, începând din 2013, reducerea intrărilor de capital în ţările în care banca operează au dus deja la creşterea costurilor cu împrumuturile cu o jumătate de punct, precum şi la o depreciere de 27% a monedelor locale în raport cu dolarul american.
Înfiinţată în 1991, BERD sprijină dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei în statele din Europa Centrală până în Asia Centrală. BERD este deţinută de 65 de state şi două instituţii interguvernamentale (Uniunea Europeană şi Banca Europeană de Investiţii).
De la începutul activităţii sale, BERD a investit aproximativ şapte miliarde de euro în peste 368 de proiecte din România. În 2014, România a fost a şasea ţară în topul principalilor beneficiari de investiţii BERD.