Împrumutul este acordat în cadrul programului de investiţii regionale în facilităţi de furnizare a apei şi de canalizare finanţat prin Fondul de Coeziune al Uniunii Europene, se arată într-un comunicat al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
În acest sens, luni a fost semnat un contract la Londra în prezenţa ambasadorului român în Marea Britanie, Ion Jinga. Delagaţia română a fost condusă de primarul oraşului Piteşti, Tudor Pendiuc.
Împrumutul BERD va fi folosit pentru finanţarea infrastructurii de tratare a apei potabile şi de distribuţie, precum şi a celei de colectare şi tratare a apelor reziduale, pentru oraşele Piteşti, Costeşti, Ştefăneşti, Topoloveni şi zonele înconjurătoare.
Finanţarea reprezintă a 21-a investiţie a BERD în cadrul programului Fondurilor de Coeziune pentru România, lansat în 2010. Facilitatea iniţială, aprobată în noiembrie 2010, a fost în valoare de 200 de milioane de euro, fiind ulterior majorată cu 130 de milioane de euro în septembrie 2012, datorită cererii ridicate la nivel local.
Până în prezent, BERD a mobilizat finanţare europeană de circa 2 miliarde de euro pentru infrastructura de apă şi canalizare din România.
De la începutul operaţiunilor în România, BERD a investit aproximativ 6,4 miliarde de dolari în peste 343 de proiecte, atrăgând alte 14 miliarde de euro din alte surse de finanţare.