BERD finanțează israelienii care dețin mall-urile AFI să facă un parc eolian în România. Proiectul a stârnit nemulțumirea industriei eoliene europene
Împrumutul este acordat pentru dezvoltarea parcului eolian Urleasca, care va genera 277 GWh pe an de energie regenerabilă și va evita anual aproximativ 115 000 de tone de emisii de dioxid de carbon.
“Proiectul evidențiază sprijinul acordat de Bancă pentru eforturile de decarbonizare ale României, care nu numai că va îmbunătăți mediul înconjurător, dar va proteja și securitatea energetică a țării în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei”, arată comunicatul.
Grzegorz Zielinski, șeful departamentului Energie Europa al BERD, a declarat: „Suntem încântați să sprijinim primul proiect de energie regenerabilă al BIG MEGA Renewable Energy în regiunea BERD. Se preconizează că parcul eolian va beneficia de acorduri de achiziție de energie electrică corporative și va impulsiona creșterea capacității de energie regenerabilă a României, care este vizată să crească cu 11,9 GW în următorii ani.”
Eran Davidi, CEO al BIG MEGA Renewable Energy, a declarat în comunicat: „Semnarea acordului financiar pentru parcul eolian Urleasca reprezintă o etapă importantă și face parte dintr-o mișcare strategică de anvergură a BIG Mega Renewable Energy pentru a-și dezvolta activitatea în România și în Balcani. Acest proiect marchează un pas important pe calea României către tranziția energetică verde și sunt sigur că va deschide calea pentru alte proiecte în viitor. Ne propunem să fim o parte esențială a acestui viitor.”
El a adăugat: „Am fost norocoși să colaborăm cu partenerii noștri, BERD și OTP, pentru finanțarea proiectului Urleasca și le sunt recunoscător pentru marea lor cooperare și pentru angajamentul lor de nezdruncinat pentru succesul proiectului.”
Ambiția crescândă a României în acest domeniu se bazează pe angajamentele la nivelul UE, statuate în cadrul planurilor Fit for 55 și REPowerEU, de a crește producția de energie din surse regenerabile până în 2030. În 2023, România s-a angajat să crească ponderea surselor regenerabile în consumul total de energie de la 24,3 % în 2019 la un nivel mai ambițios, de 36,2 % până în 2030, prin adăugarea a 11,9 GW de noi capacități regenerabile, amintește BERD.
Urleasca Wind Farm S.R.L., o companie românească, este în deținută în mod egal de BIG Shopping Centers ltd și MEGA OR ltd, două companii israeliene care dețin și dezvoltă centre comerciale și care sunt listate la bursa de la Tel Aviv, mai spune BERD.
BIG Shopping Centers controlează AFI Europe, care deține mall-urile AFI din România.
BERD a investit până în prezent aproape 11 miliarde de euro în 524 de proiecte în România.
Acest parc eolian a stârnit la un moment dat nemulțumirea industriei eoliene europene, Wind Europe. Puteți citi de ce mai jos: