BERD: Investiţii „verzi” de 50 de miliarde euro, semnate în România, din 2006 până acum

Peste 2.700 de tranzacţii "verzi", în valoare de aproape 50 de miliarde de euro, au fost semnate în România, din 2006 până în prezent, de Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), ceea ce a dus la economisirea a circa 124 de milioane de tone de CO2, conform datelor prezentate, luni, într-o videoconferinţă de specialitate, de către Mihaela Mihăilescu, directoare adjunctă a BERD România.
AGERPRES - lun, 13 nov. 2023, 12:40
BERD: Investiţii

„Susţinerea investiţiilor verzi este esenţială atât pentru atingerea obiectivelor climatice, cât şi pentru securitate energetică, iar noi, ca instituţie (BERD, n.r.), suntem un susţinător foarte puternic al participării sectorului privat în toate tranzacţiile noastre. Ca atare, în jur de 80% din investiţiile noastre sunt împreună cu sectorul privat, iar la nivel de bancă pe zona aceasta de investiţii „verzi”, din 2006 până în prezent, am semnat mai mult de 2.700 de tranzacţii „verzi”, am cumulat aproape 50 de miliarde de euro de investiţii şi am economisit, din calculele noastre, cam 124 de milioane de tone de CO2. Focusul nostru este atât de mare pe investiţiile verzi datorită politicilor noastre. Conform aşa-numitului GET – Green Economy Transition, obiectivul nostru este ca, la nivel de fiecare ţară, cel puţin 50% din investiţii să fie „verzi” şi toate să fie aliniate cu obiectivele Acordului de la Paris, scopul final fiind accelerare a tranziţiei către o economie verde, rezilientă, cu emisii reduse de carbon. Colaborăm cu Ministerul Energiei, de aproape doi ani de zile, pentru setarea schemei de CfD-uri (Contracte pentru Diferenţă, n.r.) în România, obiectivele fiind două: pe termen scurt, mediu, respectiv atingerea acestor obiective climatice destul de ambiţioase pe care România şi le-a asumat, iar pe de altă parte, este acest target cu PNRR care trebuie îndeplinit până la finalul anului semnarea de contracte sub-schemă”, a menţionat Mihăilescu, scrie Agerpres.

Aceasta a afirmat că Ministerul Energiei a fost sprijinit de BERD în implementarea Pachetului IV legislativ energetic al Uniunii Europene (UE) în noua Lege a energiei, pentru încheierea contractelor pe termen lung (PPA).

„Acest sprijin pentru CfD-uri vine după ce, acum câţiva ani de zile, am sprijinit Ministerul Energiei în implementarea Pachetului IV legislativ energetic al UE în noua Lege a energiei, prin care ne-am asigurat că acele contracte pe termen lung pot fi încheiate. Pe partea aceasta de obiective climatice sunt obiective pe termen scurt şi obiective pe termen lung. Cel pe termen lung este „Net Zero” până în 2050, pe care toţi îl ştim. Pe termen scurt sunt, însă, nişte obiective foarte ambiţioase legate de ponderea electricităţii în Sistemul Energetic Naţional. Pentru a ne asigura cumva că facem tot ce putem să sprijinim ministerul în atingerea acestui deziderat până în 2030, împreună cu dânşii am luat decizia ca, în cadrul primei licitaţii pentru Schema de CfD, să luăm în considerare două tehnologii care sunt mai uşor de implementat: eolian onshore şi solar fotovoltaic”, a subliniat Mihaela Mihăilescu.

Deloitte România, în parteneriat cu publicaţia Ziarul Financiar, a organizat, luni, videoconferinţa pe tema instrumentelor de finanţare pentru energia verde şi despre cum alegi între Contractele pentru Diferenţă (CfD), Contractele de achiziţie pe termen lung (PPA) şi granturi pentru o afacere solidă.

Te-ar mai putea interesa și
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Județele în care s-au vândut cele mai multe apartamente în primele 11 luni din acest an
Tranzacțiile cu unități individuale au fost mai multe anul acesta decât în 2023. Creșterea este de 8% pentru primele 11 luni din acest an, potrivit calculelor Economica.net pe baza datelor de......
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica Moldova
Încă o companie românească se extinde în toată regiunea. SmartWrap intră în Ungaria, Polonia, Bulgaria și Republica ...
Piața ambalajelor flexibile din România s-a dublat în ultimii zece ani și a ajuns la circa 250 milioane de euro, urmând ...
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Digi lovește din nou în concurență și face încă o mutare strategică pe piața din Spania
Filiala spaniolă a grupului Digi Communications din România își extinde operațiunile în Spania, a doua sa piață după ...
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect direct al taxelor introduse din 2023
Fondul Sănătăţii are deficit de peste un miliard de euro. 90% din banii colectaţi la Fond provin de la asiguraţi, efect ...
Fondul Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, din care e finanţat în mare parte sistemul asigurărilor sociale ...