BERD preia un pachet minoritar de acțiuni la AROBS Transilvania Software

15 07. 2024
Voicu Oprean_AROBS

Investiţia BERD a făcut parte dintr-o ofertă primară şi secundară de acţiuni în valoare totală de 38 milioane euro (189,3 milioane lei), subscrisă de investitori retail şi instituţionali.

„Suntem foarte fericiţi să devenim unul dintre acţionarii minoritari ai AROBS. Această investiţie confirmă angajamentul BERD de a sustine sectorul IT local şi de a contribui la dezvoltarea unor astfel de afaceri în a deveni campioni regionali”, a declarat Victoria Zinchuk, director BERD Romania.

„Suntem foarte mândri să primim BERD ca investitor. Această tranzacţie creează valoare adăugată pentru AROBS, pentru industria de tehnologie din România şi pentru Bursa de Valori Bucureşti. Parteneriatul ne va ajuta să devenim mai rezilienţi, îmbunătăţind lichiditatea şi crescând atractivitatea, competitivitatea şi prezenţa noastră pe pieţele internaţionale”, a declarat la rândul său fondatorul şi CEO-ul AROBS, Voicu Oprean.

Fondată în 1998 de Voicu Oprean, AROBS oferă servicii de dezvoltare de software în industriile auto, marină, aerospaţială, sănătate, turism, HoReCa şi fintech printre altele. Compania a fost listată pe Piaţa secundară AeRO a Bursei de Valori Bucureşti în decembrie 2021 şi transferată pe Piaţa Principală în septembrie 2023.

Investiţia BERD va sprijini o companie antreprenorială în dezvoltare, ce are potenţialul de a deveni un lider regional în dezvoltarea de software, atât prin creştere organică, cât şi prin fuziuni şi achiziţii.

Aproximativ 80-90% din fondurile obţinute prin majorarea de capital vor fi folosite pentru a sprijini strategia de achiziţii a AROBS, susţinând compania în a deveni un lider regional prin accesarea de noi pieţe, diversificarea riscurilor la nivel internaţional şi reducerea concentrării clienţilor. Restul fondurilor atrase vor fi utilizate pentru capital de lucru şi pentru a susţine creşterea organică a companiei.

Investiţia va contribui la îmbunătăţirea lichidităţii acţiunilor AROBS, prin creşterea capitalului liber tranzacţionat la Bursa de Valori Bucureşti de la 22% (pre-ofertă) la aproximativ 40%, ajutând compania să atragă investitori locali şi internaţionali pe termen lung.

BERD a început colaborarea cu AROBS în 2008, oferind companiei sprijin printr-un proiect de consultanta pentru un produs utilizat în managementul flotei auto. În 2014-2015, Banca a oferit companiei expertiză internaţională pentru a sprijini planificarea strategică a AROBS, precum şi dezvoltarea sa organizaţională.

Până în prezent, BERD a investit aproape 11 miliarde de euro în 525 de proiecte în România.