BERD, profit record in primul trimestru

Economica.net
18 04. 2012
berd_90173200

BERD a precizat că în primele trei luni ale acestui an a investit o sumă fără precedent de 1,9 miliarde de euro în 73 de tranzacţii, comparativ cu 1,1 miliarde euro în 67 de tranzacţii înregistrate în perioada similară a anului trecut. De asemenea, profitul său net s-a dublat până la 637 milioane de euro, de la 330 milioane euro în primul trimestru al anului trecut.

„Aceste cifre arată că BERD are un rol important de jucat în susţinerea creşterii, într-un moment în care accesul la credite rămâne dificil pe numeroase pieţe”, a declarat preşedintele BERD, Thomas Mirow.

Cu ocazia adunării generale anuale a BERD, care va avea loc luna viitoare la Londra, conducerea băncii va propune crearea unui fond special de un miliard de euro pentru a putea finanţa proiecte în Africa de Nord şi Iordania. De asemenea, BERD a anunţat că a deschis birouri temporare la Casablanca, Cairo şi Tunis, un altul urmând să fie deschis la Amman.

Înfiinţată în 1991, BERD sprijină dezvoltarea economiilor de piaţă şi a democraţiei în statele din Europa Centrală până în Asia Centrală. BERD este deţinută de 61 de state şi două instituţii interguvernamentale. De la începutul activităţii sale în România, BERD a investit peste 5,4 miliarde euro.