BERD: Sper să semnăm un credit sindicalizat semnificativ în sectorul telecomunicaţiilor
„Sper că în următoarele zile va fi semnat un credit sindicalizat semnificativ în sectorul telecomunicaţiilor”, a spus Suma Chakrabarti, într-o conferinţă de presă comună cu premierul Victor Ponta.
În context, el a estimat că România va avea parte de stabilitate în viitor, „cât timp Guvernul îşi poate continua reformele şi cât timp putem contribui la proiecte bune”.
„România a făcut progrese remarcabile în ultimele două decenii, de la căderea comunismului, iar BERD a jucat un rol important în acest progres, de aceea România deţine al treilea portofoliu ca volum al investiţiilor din partea BERD, de aceea, din 2008, când a lovit criza financiară, BERD a acordat 2,8 miliarde de euro României. (…) Cred că ambii suntem de părere că România are un potenţial important de dezvoltare, iată de ce intenţionăm să atingem un volum al investiţiilor de 0,5 miliarde de euro în România”, a afirmat şeful BERD.
El a spus că BERD are „motive bune” să trateze cu încredere România, apreciind că Executivul a întreprins măsuri foarte bune pentru a ţine bugetul sub control.
În plus, Chakrabarti a apreciat că Guvernul are un program serios de reforme, subliniind necesitatea de a atrage mai multe investiţii străine directe.
„BERD poate ajuta în acest sens. În medie, pentru fiecare euro pe care noi îl investim într-un proiect, atragem 2,5 euro”, a punctat el.
Un alt motiv pentru care BERD are încredere în viitorul României se referă la faptul că actualul Guvern are, în aprecierea sa, priorităţi bine stabilite.
„Premierul a menţionat infrastructura – este în mod cert o prioritate importantă pentru România şi sunt încântat că am avut o discuţie constructivă privind restructurarea CFR. Am discutat, de asemenea, despre sectorul rutier şi despre investiţiile în acest domeniu şi cred că putem avea o contribuţie majoră şi în alte domenii, cum ar fi cel al energiei, al corporaţiilor, al instituţiilor financiare. Şi este foarte important să ajutăm România să utilizeze cât mai eficient posibil fondurile europene. Cred putem ajuta la absorbţia acestor fonduri UE în domeniul eficienţei energetice, al administraţiei. Am fost foarte încântat să aflu că domnul prim-ministru vrea să ne implicăm în aceste domenii”, a detaliat Suma Chakrabarti.
În context, el a afirmat că primele luni ale anului au indicat „semne bune” în ceea ce priveşte revenirea economică a ţării.
„Cred că punctul principal este acela de a reorienta România către creşterea pe care o avea în trecut. Primele luni ale anului au indicat semne bune în ceea ce priveşte revenirea economică şi dorim să contribuim la această revenire. Pe lângă contribuţia pe care o avem în infrastructură, ne orientăm şi către sprijinul pe care îl putem oferi IMM-urilor”, a adăugat Suma Chakrabarti.
De altfel, Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a păstrat nemodificate estimările privind ritmul de creştere economică ce va fi înregistrat de România în acest an, la 1,4%, urmând ca în 2014 România să înregistreze un avans al economiei de 2,2%, se arăta, pe 10 iunie, într-un articol publicat în cotidianul britanic Financial Times.