BERD va aranja un credit sindicalizat de 200 mil. euro pentru modernizarea centralei de la Turceni
Schema de finanţare presupune sindicalizarea împrumutului de 200 milioane euro către bănci comerciale, cu participarea BERD, potrivit unui comunicat transmis vineri de bancă.
Contribuţia instituţiei financiare internaţionale la credit nu a fost precizată.
Banii vor fi folosiţi inclusiv pentru restructurarea şi refinanţarea unui împrumut de acelaşi tip, în valoare de 150 milioane euro, aranjat în 2009 de BERD pentru CE Turceni. Centrala de la Turceni a fost inclusă în luna mai a anului trecut într-o nouă companie, CE Oltenia, care a preluat şi CE Craiova, CE Rovinari şi Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.
Acordul din 2009 a presupus o contribuţie de 80 milioane euro din partea BERD, cu sindicalizarea diferenţei de 70 milioane euro către băncile comerciale.
Pe lângă refinanţarea împrumutului de acum 4 ani, proiectul presupune modernizarea grupului energetic 6 de la CE Turceni, în vederea creşterii eficienţei unităţii, reducerii emisiilor poluante şi implementării unui sistem modern de automatizare şi control.
Complexul Energetic Oltenia are un capital social de 1,27 miliarde lei. Statul deţine prin Ministerul Economiei 77,17% din acţiuni, iar Fondul Proprietatea deţine 21,53% din titluri.
Un pachet reprezentând 12% din acţiunile CE Oltenia va fi listat la Bursa de Valori Bucureşti în urma unei oferte publice primare.