BERD vrea să înceapă să finanțeze mai mult sectorul privat pentru reconstrucția Ucrainei

16 06. 2023
Matteo Patrone
Director Serbia

De la debutul invaziei ruseşti în Ucraina, BERD s-a angajat să investească trei miliarde de euro în 2022 şi 2023 în Ucraina, dintre care 1,7 miliarde de euro au fost alocate anul trecut, mai ales în domeniile energiei şi transporturilor.

„Fără energie, nu există sector privat. Fără drumuri, nu există sector privat”, le-a explicat jurnaliştilor Matteo Patrone (foto), director general BERD pentru Europa de Est.

Dacă situaţia urgentă din Ucraina a determinat BERD să îndrepte primele finanţări spre infrastructurile publice, „în viitor, ne-am dorit să ne concentrăm, din nou, pe sectorul privat”, chiar dacă este posibil ca acest lucru să nu se concretizeze anul acesta şi nici anul următor, a precizat Matteo Patrone.

„Atunci când investim în sectorul public, facem asta pentru că am stabilit că asta creează condiţiile pentru dezvoltarea sectorului privat”, a mai spus Patrone. Potrivit acestuia, instituţia financiară internaţională a putut mobiliza aceste fonduri în special graţie „anumitor donatori”, în special SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia, Norvegia şi Ţările de Jos.

Cu prilejul conferinţei de săptămâna viitoare, BERD se aşteaptă să semneze „două tranzacţii, ambele în sectorul privat”, una pentru a finanţa o companie agroalimentară şi alta cu o bancă pentru a pune fonduri la dispoziţia IMM-urilor.

„Vom semna, de asemenea, trei protocoale de acord în sectorul energiei”, dintre care unul vizează să pună 200 de milioane de euro la dispoziţia operatorului Ukrenergo, ca un prim răspuns la distrugerea barajului de la Kakhovka, a precizat Patrone. De asemenea, BERD va încerca să „sprijine această companie în anumite reparaţii de urgenţă la unele centrale hidroelectrice de pe fluviul Nipru precum şi printr-un sprijin sub formă de lichiditate”, a adăugat oficialul Patrone.

BERD este o instituţie financiară internaţională care promovează dezvoltarea sectorului privat şi a iniţiativelor antreprenoriale în 36 de ţări de pe trei continente. Acţionariatul băncii este compus din 71 de ţări, UE şi BEI. Investiţiile BERD au ca scop transformarea economiilor din regiunile de operare, astfel încât acestea să devină competitive, incluzive, bine guvernate, verzi, reziliente şi integrate.

Sursa foto: Ebrd.com