Bere românească în lumea musulmană. Martens Galaţi vrea să cucerească Iranul
Fabrica de bere Martens SA din Galaţi, controlată de compania belgiană Bockhold BV, vrea să iasă anul acesta puternic la export, după ce în 2015 şi-a extins capacitatea de producţie şi a început să livreze în marile lanţuri de magazine din Bulgaria şi Italia. Managementul companiei are în plan să intre pe piaţa musulmană, o zonă riscantă, dar cu un consum foarte mare de bere fără alcool, cu arome. „Pentru anul acesta avem două ţinte. Să continuăm relaţiile cu reţelele din afara ţării (reţele de retail prin care compania exportă bere n.red) şi să încercăm, alături de acţionarul majoritar, să ducem berile fără alcool cu aromă în lumea musulmană, prin distribuitori”, a declarat pentru ECONOMICA.NET Vasile Joantă, directorul general al companiei. Potrivit acestuia, Martens a exportat, în trecut, în Egipt şi va încerca acum să intre pe piaţa din Iran. „Noi am avut şi aprobările religioase necesare pentru aceste exporturi. La ei este o problemă pentru că bere înseamnă alcool. Berea noastră Driver are 0% alcool, lucru atestat de institutele specializate”, mai explică Joantă, potrivit căruia vânzările de bere Driver au ajuns şi la 8-9.000 de hectolitri.
Livrează în hipermarketurile de peste graniţe
|n jur de 80% din producţia de bere de la Galaţi ajunge în lanţurile de magazine din România- Kaufland, Rewe (Billa şi Penny Market) şi Selgros, iar din vara anului trecut, de când compania a finalizat investiţia într-o nouă linie de ambalat la doză, berea Kastel produsă de Martens a început să fie comercializată şi în lanţurile de hipermarketuri din Bulgaria şi Italia. Cu succes, se pare, având în vedere că, în perioada iunie-decembrie 2015, exporturile de la Galaţi au ajuns la aproximativ 6% din cifra de afaceri. În 2014, exporturile companiei au fost zero.”Pentru 2016 sperăm la o dublare”, mai spune directorul general al Martens.
Investiţii de 3 milioane de euro
Compania a investit în ultimii doi ani în jur de 3 milioane de euro, mare parte din sumă fiind destinată unei noi linii de ambalat la doză, având în vedere că o parte din producţia companiei era externalizată, cu costuri mari de transport. Anul acesta, investiţiile vor merge tot spre ambalare. „Noi am cam finalizat investiţiile importante anul trecut. Pentru anul acesta, probabil vom aloca aproximativ jumătate de milion de euro pe zona de ambalare şi prezentare”, mai spune directorul general, potrivit căruia, capacitatea fabricii va ajunge anul acesta la aproximativ 400.000 de hl. „Totul depinde însă de piaţă care pare să îşi revină, dar climatul economic şi politic este totam imprevizibil”, susţine Joantă.
Directorul Martens estimează că piaţa berii va ajunge anul acesta la aproximativ 18 milioane de hectolitri, faţă de aproximativ 14,9 milioane hectolitri în 2014 (conform estimărilor Asociaţiei Berarii României).
Miză pe berile speciale în România
În ceea ce priveşte strategia pentru piaţa locală, producătorul de la Galaţi se va concentra în 2016 pe berile premium din portofoliu, care au o creştere lentă, dar generează profituri mai mari. De asemenea, din estimările companiei, vor exista creşteri ale consumului şi pe segmentul KEG (bere la butoi, comercializată în baruri, restaurante etc), un segment care a scăzut în ultimii ani. „Vrem să creştem berile speciale, cum ar fi berea Altus-care este o bere de abaţie, Steiner Legacy (bere produsă în stilul India Pale Ale, ce conţine şi hamei aromat), Ma Donna (bere albă belgiană), Ma Donna Twist (bere albă şi suc de coacăze) şi MaDonna lemon (bere alba şi suc de lămâie). Sunt beri cu care trebuie să ai răbdare, pentru că oamenii nu ştiu despre ce este vorba”, mai spune Joantă care oferă şi un exemplu. „În cazul berii MaDonna am lucrat aproape doi ani cu vânzări de două cifre (hectolitri n.red), dar anul acesta sperăm să vindem în jur de 2.000 de hl. Anul trecut am fost aproape de 1.000 de hl”.
De altfel, doar aproximativ 1% din cifra de afaceri a Martens este generată de vânzarea berilor speciale, în contextul în care, din total piaţă a berii (incluzînd importurile), doar 2% reprezintă vânzările pe acest segment.
Martens SA, listată pe AeRo, a raportat în primul semestru al anului un volum total de peste 18,6 milioane de lei, cu 15,74% faţă de veniturile totale obtinute în aceeasi perioada a anului 2014. În 2014, cifra de afaceri a companiei a fost de 35,2 milioane de lei, iar pentru 2015 compania estimează o cifră de afaceri de 42,3 milioane de lei.
Fabrica de bere din Galaţi a fost fondată în anul 1978, iar timp de două decenii fabrică a operat ca un producător cu capital integral românesc sub denumirea SC Malt Bere SA şi apoi RO BEER SA. În anul 1998 Martens Brouwerij a preluat pachetul majoritar de acţiuni al fabricii, societatea devenind Martens SĂ Galaţi.