Berlinul are „unele probleme” privind acordul cu Grecia, dar nu intenţionează să îl respingă

Ministerul german al Finanţelor va ridica "unele probleme" despre acordul dintre creditori şi Grecia cu ocazia reuniunii Eurogrup, dar probabil nu va respinge înţelegerea tehnică, afirmă surse guvernamentale germane, citate de ziarul Le Figaro, relatează Mediafax.
Economica.net - mie, 12 aug. 2015, 18:09
Berlinul are

„Am formulat unele întrebări, în cadrul procedurilor de examinare a acordului; procedura de examinare nu s-a încheiat. Problemele vor fi discutate cu ocazia şedinţei Eurogrup”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Finanţelor, potrivit Mediafax.

Un alt oficial guvernamental german a dat asigurări că Guvernul de la Berlin nu intenţionează să respingă acordul.

Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro se vor reuni vineri, la Bruxelles, pentru a dezbate şi, eventual, pentru a aproba acordul tehnic privind noul plan de asistenţă financiară destinată Greciei.

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a convocat o şedinţă plenară a Parlamentului, programată joi, pentru ratificarea acordului tehnic cu creditorii internaţionali. Şedinţa va avea caracter extraordinar, în contextul în care parlamentarii greci sunt în vacanţa de vară.

Grecia şi reprezentanţii Grupului Bruxelles (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Mecanismul European de Stabilitate) au ajuns marţi dimineaţă la un acord tehnic asupra obiectivelor bugetare elene pe următorii trei ani. „Suntem aproape de un acord total. Rămân de stabilit detalii despre acţiuni prioritare”, a declarat Euclid Tsakalotos, ministrul grec al Finanţelor.

„Este vorba de un acord tehnic, va fi necesară aprobare politică”, au declarat surse de la Bruxelles. Evaluarea politică a acordului va fi făcută de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, de preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi de premierul Spaniei, Mariano Rajoy.

Te-ar mai putea interesa și
Rețele Electrice România a investit 18 milioane de lei în modernizarea rețelei de distribuție de pe mai multe străzi din Sectorul 1, București
Rețele Electrice România a investit 18 milioane de lei în modernizarea rețelei de distribuție de pe mai multe străzi ...
Compania Rețele Electrice România, parte din grupul PPC în România, anunță că a finalizat recent lucrările de modernizare a infrastructurii de distribuție a energiei electrice pe mai multe......
Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,11 miliarde de lei de la bănci
Ministerul Finanțelor a împrumutat 1,11 miliarde de lei de la bănci
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 1,11 miliarde de lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de ...
Bonificația de 3% pentru plata taxelor la timp, de la reguli clare de aplicare, la limitări impuse ilegal
Bonificația de 3% pentru plata taxelor la timp, de la reguli clare de aplicare, la limitări impuse ilegal
Bonificația de 3% acordată contribuabililor plătitori de impozit pe profit și de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, ...
Oracle înregistrează o cerere astronomică pentru servicii cloud și încheie un contract gigant cu Temu
Oracle înregistrează o cerere astronomică pentru servicii cloud și încheie un contract gigant cu Temu
Raportul financiar al Oracle Corporation, publicat miercuri, a relevat o cerere fără precedent pentru servicii de infrastructură ...