Berlinul are „unele probleme” privind acordul cu Grecia, dar nu intenţionează să îl respingă
„Am formulat unele întrebări, în cadrul procedurilor de examinare a acordului; procedura de examinare nu s-a încheiat. Problemele vor fi discutate cu ocazia şedinţei Eurogrup”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului german al Finanţelor, potrivit Mediafax.
Un alt oficial guvernamental german a dat asigurări că Guvernul de la Berlin nu intenţionează să respingă acordul.
Miniştrii Finanţelor ai statelor din zona euro se vor reuni vineri, la Bruxelles, pentru a dezbate şi, eventual, pentru a aproba acordul tehnic privind noul plan de asistenţă financiară destinată Greciei.
Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a convocat o şedinţă plenară a Parlamentului, programată joi, pentru ratificarea acordului tehnic cu creditorii internaţionali. Şedinţa va avea caracter extraordinar, în contextul în care parlamentarii greci sunt în vacanţa de vară.
Grecia şi reprezentanţii Grupului Bruxelles (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Mecanismul European de Stabilitate) au ajuns marţi dimineaţă la un acord tehnic asupra obiectivelor bugetare elene pe următorii trei ani. „Suntem aproape de un acord total. Rămân de stabilit detalii despre acţiuni prioritare”, a declarat Euclid Tsakalotos, ministrul grec al Finanţelor.
„Este vorba de un acord tehnic, va fi necesară aprobare politică”, au declarat surse de la Bruxelles. Evaluarea politică a acordului va fi făcută de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, de cancelarul Germaniei, Angela Merkel, de preşedintele Franţei, Francois Hollande, şi de premierul Spaniei, Mariano Rajoy.