Berlinul nu va dezvălui detaliile scandalului de spionaj cu SUA înainte de finalizarea anchetei
Potrivit Christianei Wirtz, o decizie cu privire la măsurile ce vor fi luate de partea germană pe marginea noilor fapte ce ţin de activitatea de spionaj a SUA în Germania va fi luată doar după clarificarea tuturor circumstanţelor cazului.
Wirtz a declarat că nu deţine informaţii referitoare la eventualitatea ca SUA să fi transmis procurorului general informaţii despre acest caz. Ei îi sunt necunoscute şi afirmaţiile instanţelor americane în legătură cu afacerea de spionaj.
Potrivit Ministerului de Justiţiei al Germaniei, SUA nu au transmis încă date despre activitatea de spionaj a Agenţiei Naţionale de Securitate (NSA) în Germania.
În acelaşi timp, guvernul Germaniei nu intenţionează să suspende negocierile cu Washingtonul în vederea încheierii unui acord de liber schimb între UE şi SUA. ‘Fără îndoială, nimeni nu pune la îndoială desfăşurarea unor asemenea negocieri’, a subliniat Wirtz.
Chiar dacă, după cum a recunoscut adjuncta purtătorului de cuvânt al guvernului de la Berlin, în cadrul societăţii germane sunt exprimate îndoieli şi critici în legătură cu aceste negocieri, ‘guvernul federal consideră acordul privind zona de liber schimb unul important şi necesar’. SUA sunt pentru Germania ‘un partener important şi din punct de vedere economic’, a subliniat Christiane Wirtz.