Berlinul renunță la taxa pe profiturile excepționale realizate de companiile energetice
Într-o scrisoare trimisă de Ministerul german al Economiei către Bundestag (Camera Inferioară a Parlamentului Federal german) se precizează că aprovizionarea cu energie electrică a Germaniei este asigurată. În plus, având în vedere scăderea semnificativă a preţurilor la energia electrică pe piaţa spot, începând din luna decembrie 2022, profiturile excepţionale înregistrate de companiile de electricitate s-au redus foarte mult.
Guvernul de la Berlin ar fi putut prelungi măsura excepţională până în luna aprilie 2024, cel mai târziu, se mai arată în scrisoarea consultată de Reuters.
Această taxă, care colectează la buget 90% din veniturile generate de companiile de electricitate, a fost introdusă în ideea de a putea finanţa un plafon impus preţurilor la energie, preţuri care au explodat ca urmare a invaziei ruseşti din Ucraina.
Ministerul german al Economiei estimează că detalii cu privire la sumele generate de taxa pe profiturile excepţionale ale companiilor de electricitate vor fi disponibile abia în luna august 2023.