Berlinul se opune planului european de interzicere începând cu 2035 a comercializării mașinilor echipate cu motoare pe combustie

Guvernul german nu va fi de acord cu planurile Uniunii Europene care vizează interzicerea comercializării de noi autoturisme echipate cu motoare pe ardere internă începând din 2035, a declarat marţi ministrul german al Finanţelor, Christian Lindner, transmite Reuters, relatează Agerpres.
AGERPRES - mar, 21 iun. 2022, 18:08
Berlinul se opune planului european de interzicere începând cu 2035 a comercializării mașinilor echipate cu motoare pe combustie

În încercarea de a reduce emisiile poluante cu 55% până în 2030, comparativ cu nivelul din 1990, Comisia Europeană a propus reducerea cu 100% a emisiilor de CO2 ale noilor autoturisme începând din 2035. Aceasta ar însemna, practic, că începând din 2035 va fi imposibilă comercializarea autoturismelor echipate cu motoare pe ardere internă.

Parlamentarii europeni au sprijinit luna aceasta propunerea Comisiei Europene, înaintea negocierilor cu ţările membre UE cu privire la forma finală a legii.

Luând cuvântul la un eveniment organizat marţi de Asociaţia Federală a Industriei Germane (BDI), Christian Lindner a spus că vor continua să existe nişe pentru automobilele cu motoare pe combustie astfel încât o interdicţie ar fi o greşeală şi de aceea guvernul de la Berlin nu va fi de acord cu această legislaţie europeană.

Christian Lindner (foto), membru al Partidului Liberal Democrat (FDP), care împreună cu social-democraţii şi verzii formează coaliţia guvernamentală de la Berlin, a mai spus că Germania va fi cea mai importantă piaţă pentru vehiculele electrice.

Citește și:

Te-ar mai putea interesa și
Sârbii de la NIS, companie controlată de Gazprom, ies de pe piaţa din Bulgaria
Sârbii de la NIS, companie controlată de Gazprom, ies de pe piaţa din Bulgaria
Compania energetică sârbească Naftna Industrija Srbije (NIS), controlată de Gazprom, a decis oficial să renunţe la operaţiunile din Bulgaria, din cauza dificultăţilor de pe piaţă, a......
Nave militare chinezești în portul Vladivostok din Rusia pentru exerciții comune între 1 și 5 august
Nave militare chinezești în portul Vladivostok din Rusia pentru exerciții comune între 1 și 5 august
Nave ale marinei chineze au intrat joi în portul Vladivostok, extremul estic al Rusiei, înainte de exerciții comune programate ...
România începe ultima lună de vară cu prețuri și taxe mărite pentru a repara deficitul creat de politicieni
România începe ultima lună de vară cu prețuri și taxe mărite pentru a repara deficitul creat de politicieni
România va intra în ultima lună de vară cu prețuri mai mari la multe categorii de produse, în urma majorării TVA și ...
Ministrul de externe german Johann Wadephul spune că în Fâșia Gaza catastrofa umanitară depășește imaginația
Ministrul de externe german Johann Wadephul spune că în Fâșia Gaza catastrofa umanitară depășește imaginația
Ministrul de externe german Johann Wadephul a cerut joi guvernului israelian să permită o ameliorare fundamentală a situației ...