Berlinul vrea să schimbe legislația pentru a ușura obținerea cetățeniei germane
Naturalizarea urmează să fie posibilă după o perioadă de şedere în Germania de cinci ani, comparativ cu cei opt ani în prezent, a adăugat el. Dacă un străin este deosebit de bine integrat, în special datorită performanţei sale la şcoală sau la locul de muncă, perioada ar putea fi redusă chiar la trei ani.
Naturalizarea părinţilor generaţiei de lucrători imigranţi care au ajuns în Germania în anii ’70 urmează să fie facilitată pentru că „integrarea lor nu a fost încurajată timp de mulţi ani”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
În plus, posibilităţile de a avea cetăţenie germană pe lângă altă cetăţenie ar trebui extinse la mai multe ţări. În prezent, mulţi străini nu solicită cetăţenia germană deoarece sunt obligaţi să renunţe la cetăţenia de origine.