Berlusconi: Angelino Alfano este candidatul coaliţiei la funcţia de premier

Economica.net
15 01. 2013
silvio_berlusconi_08435300_11018800_27116300

Berlusconi, care conduce campania taberei de centru-dreapta, afirmase anterior că decizia cu privire la cine va conduce Guvernul va fi luată de coaliţie după alegeri, în cazul în care aceasta va câştiga.

În această lună, PdL a ajuns la un acord pentru refacerea alianţei cu Liga Nordului, în care se precizează că Berlusconi nu va deveni premier în caz de victorie. El a declarat că i-ar plăcea să fie ministru al Economiei.

„Candidatul nostru la funcţia de premier, dacă vom câştiga, lucru de care sunt sigur, este Alfano şi Liga este de acord”, a declarat Berlusconi pentru postul de televiziune La7.

Maroni, care a câştigat susţinerea PdL pentru a deveni guvernator al Lombardiei graţie acestui pact electoral, declarase anterior că el îl preferă pe fostul ministru al Economiei Giulio Tremonti lui Alfano.

Tremonti a părăsit recent PdL pentru a forma propriul partid, care are relaţii strânse cu Liga Nordului.