Berlusconi, condamnat la patru ani de închisoare în cazul Mediaset. Fără execuție, din cauza vârstei

Economica.net
01 08. 2013
berlusconi_08435300_11018800_27116300_24777500_16250200

Silvio Berlusconi, 76 de ani, fusese condamnat în prima instanţă şi în apel la patru ani de închisoare pentru fraudă fiscală, cu o interdicţie de cinci ani privind deţinerea de funcţii publice. Pedeapsa de condamnare la închisoare a fost confirmată de instanţa supremă, care a decis rejudecarea la Curtea de Apel din Milano a sancţiunii suplimentare, cea de interzicere a funcţiilor publice.

În privinţa condamnării la închisoare, trei din cei patru ani beneficiază de o amnistie, astfel că Berlusconi ar avea de executat doar un an de închisoare, pe care aproape sigur nu îl va ispăşi, dată fiind vârsta înaintată. Însă fostul premier italian ar putea fi plasat în arest la domiciliu sau ar putea efectua muncă în folosul comunităţii. Aceasta este însă prima condamnare definitivă pentru Silvio Berlusconi de la intrarea în politică în 1994.

Împreună cu Berlusconi au fost condamnaţi foşti directorii executivi ai trustului Mediaset Daniele Lorenzano şi Gabriella Galetto, precum şi producătorul cinematografic Frank Agrama.

Cazul se referă la achiziţionarea de către trustul Mediaset a drepturilor de difuzare a aproximativ 3.000 de filme produse de companii precum Paramount si Fox.

Trustul Mediaset, aparţinând familiei lui Silvio Berlusconi, a fost găsit vinovat că a cumpărat drepturi de difuzare, în intervalul 1995 – 1998, la preţuri majorate intenţionat, prin intermediul unor companii offshore, în scopul comiterii unor fraude fiscale.