Berlusconi: Roma ar trebui să înfrunte Europa asupra problemei austerităţii

Italia "ar trebui să înfrunte Europa asupra problemei austerităţii", a declarat fostul premier Silvio Berlusconi, într-un interviu publicat vineri de cotidianul Corriere della Sera din Milano.
Economica.net - vin, 26 apr. 2013, 10:12
Berlusconi: Roma ar trebui să înfrunte Europa asupra problemei austerităţii

Berlusconi, al cărui partid, Poporul Libertăţii (PdL, de centru-dreapta), ar trebui să participe la formarea noului guvern italian, mai susţine că guvernul de la Roma va trebui de asemenea să renegocieze cu Uniunea Europeană plafonul de 3% al deficitului bugetar.

„Putem explica Europei că austeritatea şi tratatul fiscal sunt juste, dar nu atunci când o ţară se află deja în recesiune”, mai afirmă Il Cavaliere în interviu. „Eu nu cred că va fi greu să explicăm acest lucru, deoarece mi se pare deja că Bruxellesul a început să înţeleagă că există un exces de austeritate”, susţine fostul premier italian.

Il Cavaliere /76 de ani/ mai afirmă că ar dori să devină viitorul ministru al economiei, în noul guvern italian, dar recunoaşte că acest lucru „va fi dificil”.

„Dacă Enrico Letta nu mă vrea pe mine, ar trebui să îl aleagă pe economistul Renato Brunetta” /din partidul lui Berlusconi, PdL/. „Ştiu că Brunetta este mereu nervos şi se ceartă cu toată lumea, dar este foarte inteligent”, mai susţine Berlusconi.

Renato Brunetta a criticat în repetate rânduri rolul Germaniei în Europa şi s-a opus măsurilor de rigoare şi austeritate luate în Italia în ultimele 15 luni de guvernul tehnocrat condus de Mario Monti, criticând mai ales impozitul funciar pe reşedinţa principală, IMU (Impozitul municipal unic), considerată a fi „taxa cea mai urâtă de italieni”.

Guvernul lui Mario Monti „a cauzat un adevărat dezastru cu măsurile excesive de rigoare luate din noiembrie 2011” /când Monti l-a înlocuit pe Berlusconi în fruntea guvernului de la Roma, pe fondul crizei economice/, a mai afirmat Berlusconi, care susţine că „acum a sosit momentul ca Italia să aibă un nou guvern format din politicieni, un executiv care să poată relansa economia”. „Ajunge cu tehnocraţii!”, a mai afirmat fondatorul PdL, în cursul interviului acordat principalului cotidian milanez, în care explică de asemenea că nu este de acord ca Fabrizio Saccomanni, director general al Băncii Italiei, să fie numit în funcţia de viitor ministru al economiei.

„Dacă Letta ar vrea să facă bine lucrurile, ar trebui să mă numească pe mine în funcţia de ministru al economiei”, a subliniat Berlusconi.

Enrico Letta, vicesecretar al Partidului Democrat, reprezentant al stângii moderate, a fost mandatat pe 24 aprilie de preşedintele Italiei, Giorgio Napolitano, cu formarea noului guvern, care ar trebui să fie unul de mare coaliţie, la care vor participa Partidul Democrat (PD, de stânga), Poporul Libertăţii (PdL, de dreapta) şi partidul de centru „Alegere civică”, fondat în luna decembrie 2012 de Mario Monti.

Te-ar mai putea interesa și
O componentă a centralei nucleare cu SMR americane de la Doicești a fost terminată în Japonia
O componentă a centralei nucleare cu SMR americane de la Doicești a fost terminată în Japonia
Pe măsură ce proiectul SMR din România avansează rapid, companiile Samsung C&T și IHI au fabricat și instalat cu succes o machetă demonstrativă a modulelor din compozit de oțel (SC), care......
Phenianul a ajutat Moscova să atace cu rachete infrastructura esențială a Ucrainei – raport
Phenianul a ajutat Moscova să atace cu rachete infrastructura esențială a Ucrainei – raport
Coreea de Nord a făcut posibil ca Rusia să-şi sporească atacurile cu rachete împotriva infrastructurii esenţiale din ...
Ușoară scădere a facturii la energie electrică. Scade tariful pentru serviciul de sistem
Ușoară scădere a facturii la energie electrică. Scade tariful pentru serviciul de sistem
Tariful pentru serviciul de sistem prestat de Transelectrica și plătit de toți consumatorii în factura de energie electrică ...
Economia americană a scăzut în primele trei luni din 2025, dar mai puțin decât estimarea de la sfârșitul lunii aprilie
Economia americană a scăzut în primele trei luni din 2025, dar mai puțin decât estimarea de la sfârșitul lunii aprilie
Economia SUA s-a contractat în ritm anual cu 0,2% în perioada ianuarie-martie 2025, primul declin din ultimii trei ani, ...