BestJobs listează miercuri la bursă primele sale obligaţiuni
Obligaţiunile companiei, în valoare de peste 3 milioane de euro, se vor tranzacţiona sub simbolul bursier JOBS26E.
Listarea obligaţiunilor vine după derularea în perioada 6-17 mai 2021 a unui plasament privat de obligaţiuni. Compania a emis un număr de 6.742 de obligaţiuni corporative, denominate în euro, cu o valoare nominală de 500 de euro fiecare şi o dobândă anuală de 5,8%, cu data scadenţei la 20 mai 2026.
În cadrul plasamentului au subscris 106 investitori, dintre care 14 investitori calificaţi şi 92 de investitori de retail. Compania a atras astfel 3,371 milioane euro de la investitorii din piaţa de capital.
Plasamentul privat şi listarea obligaţiunilor au fost realizate cu sprijinul TradeVille.