Biciclist ucis şi abandonat, în Maramureş VIDEO
Un tânăr de 18 ani a murit după ce, în timp ce mergea cu bicicleta, a fost spulberat de o maşină care circula cu mare viteză. Accidentul s-a produs pe Drumul European 58, în localitatea Seini, din judeţul Maramureş.
Şoferul de 22 de ani rula cu viteză şi, în dreptul unei benzinării, a încercat să depăşească un alt autoturism, dar a ajuns pe contrasens şi l-a lovit mortal pe biciclist, pe care l-a abandonat între două poduri de pe marginea drumului, în şanţ, fugind de la locul accidentului.
Şoferul vinovat a ascuns apoi maşina pe malul râului Someş, după care s-a dus acasă. A fost însă identificat de poliţiştii care i-au găsit maşina şi a fost reţinut pentru 24 de ore şi este cercetat pentru omor din culpă şi fugă de la locul accidentului.